Magistraţii Curţii de Apel Craiova au pronunţat, joi, sentinţa definitivă în cazul lui Broni Voicu, tânăr de 23 de ani, din Ocolna, comuna Amărăştii de Jos, condamnat pentru ultraj la pădurar. Instanţa a respins ca nefondat apelul inculpatului, astfel că acesta rămâne cu pedeapsa primită pe fond, la Judecătoria Craiova, de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Tânărul, care este după gratii din luna octombrie a anului trecut, a fost acuzat că, fiind surprins în pădure, la furat de lemne, împreună cu alţi doi prieteni, l-a înjurat şi l-a ameninţat cu moartea pe pădurarul care i-a prins în flagrant.
Reamintim că, pe 6 octombrie 2015, în jurul orei 15.00, la sediul Poliţiei din Dăbuleni s-a prezentat Florin Fluerătoru, de 42 de ani, angajat ca pădurar în cadrul Ocolului Silvic Dăbuleni, care le-a povestit poliţiştilor că în seara anterioară, respectiv luni, 5 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce efectua serviciul de pază la Cantonul 12 Ocolna, împreună cu inginerul de la Ocolul Silvic, a surprins trei bărbaţi care tăiaseră ilegal şi se pregăteau să sustragă mai mulţi salcâmi. Pădurarul i-a identificat, stabilind că este vorba despre Broni Voicu, de 23 de ani, Gilbert Dinu, de 21 de ani şi Iulian Sandu, de 19 ani, toţi din satul Ocolna (comuna Amărăştii de Jos), numai că cei trei au început să-l înjure şi să-l ameninţe pe pădurar cu acte de violenţă.
După ce au înregistrat sesizarea pădurarului, poliţiştii au demarat cercetările, stabilind că cele povestite de acesta se confirmă. „În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că se confirmă sesizarea făcută de pădurar, iar în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi tăiere ilegală de material lemnos la Poliţia Dăbuleni”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol. Ulterior însă, ca urmare a analizării cauzei împreună cu un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, anchetatorii au decis schimbarea încadrării juridice a faptelor în ultraj la pădurar, întrucât acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cercetările au fost preluate de procurori, care au decis, pe 13 octombrie, să-l reţină pentru 24 de ore pe Broni Voicu, acesta fiind introdus în arestul IPJ Dolj. O zi mai târziu, miercuri, 14 octombrie, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care i-a emis mandat pe o perioadă de 30 de zile.
A recunoscut comiterea faptelor
La sfârşitul aceleiaşi luni Broni Voicu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de ultraj, dosarul fiind analizat în procedura camerei preliminare. Pe 17 noiembrie judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanţei şi au dispus începerea judecării procesului. Inculpatul a recunoscut în faţa instanţei comiterea faptei, solicitând să fie judecat cu aplicarea prevederilor vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel că, pe 15 decembrie 2015 a fost pronunţată sentinţa.
Tânărul a primit o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru ultraj, dar judecătorii au decis ca el să execute şi o pedeapsă primită cu suspendare, în anul 2013, rezultând, astfel, o pedeapsă totală de 2 ani şi 6 luni. În plus, inculpatul a fost menţinut după gratii. Nemulţumit de sentinţă inculpatul a declarat apel, care s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova pe 8 ianuarie a.c. Joi, 17 martie a.c., instanţa a soluţionat dosarul.
Judecătorii i-au respins inculpatului apelul, astfel că acesta rămâne cu pedeapsa primită pe fond, din care se va scădea perioada petrecută în arest preventiv: „Respinge apelul formulat de inculpat ca nefondat. Deduce detenţia în continuare la zi. Obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 260 lei onorariu avocat oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Craiova.