Statul român s-a gândit să ofere o mână de ajutor crescătorilor de animale. Aceştia din urmă s-au trezit, deja, cu mii de tone de carcasă de porc intrate în ţara noastră la preţuri ce sfidează orice plan intern de afaceri. Concret, marii producători din Europa nu mai pot vinde carnea în Rusia, aşa că acum o exportă, aici, în România. Intrarea se face la preţuri de 5 lei/kg. Dacă mai aducem în discuţie şi carcasa de porc venită din SUA şi Mexic, tot la acest preţ foarte scăzut, se poate constata că presiunea pusă asupra producătorilor români este insurmontabilă. Ca să le mai închidă gura, fermierilor din sectorul creşterii animalelor – crescătorii de vaci de lapte şi de porcine – li se vor acorda un sprijin financiar în valoare totală de peste 11 milioane de euro, în scopul compensării unei părţi a pierderilor înregistrate din cauza contextului economic internaţional.
Guvernul a adoptat în data de 16 martie a.c. o Hotărâre care stabileşte că ajutorul financiar pentru sectorul laptelui şi produselor lactate este echivalentul în lei al sumei de 8.773.154 euro, iar pentru sectorul de creştere a porcinelor echivalentul în lei al sumei de 2.372.804 euro. De asemenea, actul normativ include criteriile şi condiţiile utilizate pentru acordarea ajutorului financiar, cuantumul ajutorului financiar pe fiecare categorie de beneficiari din sectorul laptelui şi produselor lactate, documentele specifice care însoţesc cererea. Cererile pentru acordarea acestui sprijin se vor depune până la data de 8 aprilie 2016, urmând ca plăţile să se efectueze până la 30 iunie 2016.
Criteriile şi condiţiile de alocare
Pentru a beneficia de sumele din sectorul de lapte producătorii de lapte trebuie să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la A.P.I.A., prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv deţin cotă de livrări la data de 31 martie 2015. De asemenea, aceştia să fie în activitate, respectiv au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim-cumpărător, şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului iar producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.
Modul de calcul al ajutorului
Suma cuvenită fiecărui producător se calculează de A.P.I.A. conform cantităţii de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel: 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv; 2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.
Sprijinul la porcine, condiţionat
Criteriile şi condiţiile de alocare a sumelor pentru sectorul carne de porc sunt diferite, după cum urmează. Pentru creştere şi îngrăşare: crescătorii de porcine trebuie să deţină exploataţii autorizate de ANSVSA pentru creşterea şi îngrăşarea porcinelor; crescătorii de porcine să fi livrat direct sau prin terţi şi clasificat porci în abatoare autorizate în perioada 1 ianuarie-31 august 2015. Pentru reproducţie: crescătorii de porcine vor trebui să deţină exploataţii autorizate de ANSVSA pentru reproducţie; sprijinul se acordă în funcţie de efectivul mediu de scroafe şi/sau de efectivul de scrofiţe de reproducţie livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.
În sectorul de creştere a porcinelor, suma se distribuie crescătorilor de porcine astfel: echivalentul în lei a 2.072.804 euro pentru activitatea de creştere şi îngrăşare din exploataţii; echivalentul în lei a 300.000 euro pentru activitatea de reproducţie din exploataţii.
APIA va calcula ce se cuvine fiecăruia
Suma cuvenită fiecărui producător agricol se calculează de către A.P.I.A. prin împărţirea sumei la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015, dar nu la mai mult de 300 mii capete per beneficiar, precum şi la efectivul mediu de scroafe şi/sau la efectivul de scrofiţe de reproducţie, livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.
Criteriile şi condiţiile de alocare a sumelor pentru sectoarele lapte şi produse lactate şi carne de porc au fost stabilite în baza unor consultări prealabile cu reprezentanţii asociaţiilor de producători din cele două sectoare.
O stare generală defavorabilă producătorilor noştri
Crescătorii de animale, în special crescătorii de vaci de lapte şi crescătorii de porci, înregistrează pierderi de venit din cauza contextului global nefavorabil, în ceea ce priveşte dezechilibrarea raportului dintre cerere şi ofertă, în sensul ofertei excedentare, cauzate de: embargoul impus de Rusia constând în interdicţia importului de produse agroalimentare europene şi prelungirea acestuia de către guvernul rus până la data de 6 august 2016; eliminarea cotelor de lapte în Uniunea Europeană, care a permis creşterea producţiei, deci a ofertei; încetinirea economică a Chinei care a dus la diminuarea importurilor sale de lapte din Europa şi la diminuarea cererii de lapte la nivel mondial; scăderea preţurilor la nivel mondial.
Măsura de sprijin este temporară
În acest context a fost adoptat, la nivelul Comisiei Europene, Regulamentul delegat (UE) nr. 1853 / 2015 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de acordare a unor ajutoare excepţionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor. Conform acestui Regulament delegat, României i s-a alocat un pachet financiar în valoare de 11.145.958 euro, care se direcţionează producătorilor de lapte şi carne de porc.