Contractele colective de muncă – atent monitorizate

0
356

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj are în vedere monitorizarea atentă a contractelor colective de muncă, specialiştii instituţiei consiliind în continuare agenţii economici în vederea respectării legislaţiei din domeniu. Conform statisticii, se observă un trend ascendent al înregistrării contractelor colective de muncă, unul care se speră că va fi continuat.

La sfârşitul anului trecut, în evidenţele ITM Dolj erau înregistrate 483 de contracte colective de muncă active, cu 116 mai multe decât în perioada de referinţă a anului anterior. Conform legislaţiei actuale, fiecare societate comercială cu mai mult de 21 de angajaţi are obligaţia să aibă semnat un contract colectiv de muncă. ITM Dolj a oferit, în 2014, consultanţă pentru peste 400 de agenţi economici, care se înscriu în prevederile legii. Au fost identificaţi, nominal, toţi angajatorii care nu au demarat procedurile de negociere, fiindu-le puse în vedere atât intrarea în legalitate, cât şi sancţiunile la care se expun.

„Multe dintre aceste contracte colective de muncă, înregistrate la instituţia noastră, sunt întocmite numai de darul de a fi întocmite. Puţine sunt societăţile care şi pun în practică aceste prevederi legale. Or, tocmai pentru a preveni încălcarea legislaţiei, vom continua controalele. Suntem într-o bună colaborare cu sindicatele şi patronatele”, a declarat  Cătălin Mohora, inspector şef al ITM Dolj. Legiuitorul a prevăzut şi sancţiuni pentru cei care încalcă legea. Astfel, refuzul angajatorului de a începe negocierea contractului colectiv de muncă este pasibil de amendă între 3.000 – 5.000 de lei. Nedispunerea, spre publicare, a contractului colectiv de muncă semnat – 3.000 de lei.