S-a scris, în zilele din urmă, în presa europeană că Moscova avea pregătit întreg scenariul, încă din timpul manifestărilor de la Kiev, soldate cu bascularea lui Viktor Ianukovici, eliberarea din detenţie a Iuliei Timoşenko, desemnarea unui nou guvern şi a unui preşedinte interimar, premergător alegerilor anticipate din 25 mai a.c., şi aşa mai departe. Şi, după toate semnalele, cam aşa au stat lucrurile, fiindcă, de fapt, „povestea” este mai veche şi cel dintâi care a divulgat-o a fost Zbigniew Brzeziński, fost consilier pe probleme de securitate pe mandatul lui Jimmy Carter, în „Marea tablă de şah”, deşi Emmanuel Todd râdea de recomandările strategice ale acestuia, enunţate în 1997, mai cu seamă atunci când indica Ucraina şi Uzbekistanul drept ţinte prioritare pentru America. „Ucraina, un nou şi important spaţiu pe tabla de şah care este Eurasia, este un pivot geopolitic, deoarece simpla sa existenţă ca ţară independentă ajută la transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia încetează să fie un imperiu eurasiatic. (…) Dacă Moscova îşi recapătă controlul asupra Ucrainei, cu populaţia sa de 55 de milioane şi cu importantele sale resurse naturale, ca şi cu accesul la Marea Neagră, Rusia recâştigă automat, din nou, mijloacele necesare pentru a deveni un puternic stat imperial, întins în Europa şi Asia. Pierderea independenţei de către Ucraina ar avea consecinţe imediate pentru Europa Centrală, deoarece ar transforma Polonia în pivotul geopolitic de pe frontul estic al unei Europe unite”. Proiectul Brzeziński – clar şi concis – recomanda SUA o conduită conciliatoare cu toate naţiunile, în afara Rusiei. Anexând Ucraina la Occident şi utilizând Uzbekistanul spre a scoate Asia Centrală din sfera de influenţă a Rusiei, nu se spune chiar pe faţă, dar încercuirea Rusiei avea menirea să conducă la dezintegrarea miezului ei. Strategia înaltă cerea un minimum de prudenţă. Oricât de mare ar fi inteligenţa strategică a lui Brzeziński, prin metafora jocului de şah propusă de el, şi asta o spune Emmanuel Todd, nu în şah te lupţi cu diplomaţia rusă, reprezentată de Serghei Lavrov, fiindcă şahul la ei este sportul naţional. Sunt bine antrenaţi intelectual şi, de ce nu, într-o zi, în manualele de diplomaţie se va etala „o apărare Putin”. Factorul decisiv, în ultimii ani, a fost nu atât inteligenţa lui Vladimir Putin, ci dinamica sau nondinamica societăţii ruse. „The Telegraph” şi nu numai vorbeau de mai multe zile de „buldozerul Putin”, care va integra Crimeea în câteva săptămâni. Ieri, în faţa celor două Camere ale parlamentului rus, care au ratificat realipirea Crimeei, Vladimir Putin reafirma: „Peninsula Crimeea a fost şi va rămâne în memoria ruşilor ca parte integrantă a Rusiei. (…) Noi n-am abandonat niciodată Crimeea, ceea ce ar fi fost sinonim cu trădarea. Problema Crimeei este de o importanţă vitală, istorică, pentru noi toţi. Relaţiile cu Ucraina şi poporul frate ucrainean au fost întotdeauna şi vor rămâne pentru totdeauna de cea mai mare importanţă pentru noi, fără vreo exagerare”. Ipocrizia nu putea lipsi nici în momentele de maximă gravitate. Referindu-se la „agresiune”, Putin a spus că în istorie nu cunoaşte vreun moment de această factură fără focuri de armă. Or, forţele ruse se găsesc deja în Ucraina, fără a fi depăşit numărul reglementat al acestora. Fireşte, Vladimir Putin a jucat în forţă, fără a se inhiba de sancţiunile dictate luni de UE şi SUA împotriva unor înalţi demnitari ruşi sau proruşi ucraineni. „Trăim deja într-un context de restricţii care pot atenta la economia noastră”, a replicat Putin, ceea ce nu l-a împiedicat să semneze decretul de recunoaştere a independenţei peninsulei Crimeea, etapă necesară aderării acesteia la Federaţia Rusă. Şi este pentru a doua oară, după Georgia, în 2008, când Rusia modifică frontierele continentului prin forţă, fără a plăti vreun mare preţ. UE – dependentă de gazul rusesc – şi-a prezervat şansele unui dialog cu Moscova, fiindcă, de fapt, dacă deja Crimeea este pierdută, ceea ce se anticipa, în discuţie rămân regiunile estice ale Ucrainei. O cutie a Pandorei a fost deschisă: Federaţia Rusă este compusă din 22 de republici autonome, şi fiecare ar putea cere un referendum pentru independenţa lor sau reataşarea la un alt stat. Buryatia ar putea cere să se realipească de Mongolia, foarte apropiată. De ceceni nu mai vorbim. Umbrele unui nou război rece se fac resimţite. Pentru prima dată, luni, un înalt oficial rus, adjunctul ministrului Economiei, Serghei Beliakov, a admis „semne clare ale crizei”. Până în prezent, responsabilii financiari ai ţării au ţinut distanţă faţă de deciziile luate în Consiliul de securitate naţională. În perioada imediată se va constata cât de sudată este elita ţării şi naţiunea în faţa „adversarului” occidental.
