A X-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică „SFERA”

0
433

Municipiul Băileşti va găzdui sâmbătă, 23 martie â, la sediul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”, Concursul Interjudeţean de Matematică „Sfera” – ediţia a X-a. Activitatea, care se va derula de-a lungul întregii zile, va începe la ora 9.00 la Centrul de Documentare şi Informare situat în incinta Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” şi se va încheia în aceeaşi locaţie cu festivitatea de premiere, programată pentru ora 17.00.

Concursul, la care vor participa în jur de 300 de elevi din clasele a II-a – a X-a din  judeţele Olteniei, precum şi elevi din localitatea Vidin, Bulgaria,  va începe la sediul liceului la ora 10.00. În paralel se vor desfăşura lucrările Sesiunii de comunicări ştiinţifice „Matematica modernă între clasic şi actual”, la care vor prezenta comunicări şi referate cadre didactice – învăţători şi profesori.

Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Casa Corpului Didactic Dolj. Sesiunea de comunicări ştiinţifice îşi va începe lucrările la ora 10.00, sub coordonarea inspectorilor de specialitate ai ISJ Dolj Cristian Moanţă şi Ionel Prejbeanu şi a metodiştilor CCD Dolj. Concursul se bucură de înaltul gir al Facultăţii de Matematică-Informatică din Craiova – reprezentată de prof. univ. dr. George Vraciu, în calitate de preşedinte al concursului – şi al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, instituţie reprezentată de prof. Alexandru Popescu Zorica,  conf. univ. dr. Cristinel Mortici, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, şi conf. univ. dr. Andrei Vernescu.

„Atât subiectele, cât şi jurizarea sunt asigurate de organizatori printr-o colaborare deja consacrată cu cadre didactice de prestigiu de la şcoli de referinţă în activitatea de performanţă matematică din judeţ şi din ţară. Ca şi la ediţiile anterioare, organizatorii au pregătit diplome şi premii în bani laureaţilor. Valoarea totală a acestora se apropie de suma de 1.500 RON. Atât valoarea concurenţilor, cât şi calitatea conţinutului metodico-ştiinţific al materialelor cresc de la an la an – fapt evidenţiat şi de aprecierile reflectate în recenziile apărute până acum, inclusiv în Gazeta Matematică – seria A şi în mass-media locală”, a precizat prof. Gabriel Tica, în calitatea sa de membru organizator.

Printre laureaţii ediţiilor anterioare se numără elevii Victor Pădureanu, Ion Victor Goşea, Bogdan Matican şi Corneliu Prodescu, elevi care au făcut parte din loturile României la vremea respectivă şi care au obţinut medalii la competiţiile matematice internaţionale.