„Hai pe net!”, în această săptămână

0
433

Obiectivul campaniei: peste 10.000 de români online din telecentrele din ţară

Organizaţia Telecentre-Europe derulează în perioada 18-24 martie a.c. „Get Online Week”, o campanie de incluziune digitală care se va desfăşura în aproximativ 10.000 de telecentre – biblioteci publice, ONG-uri, şcoli şi organizaţii educaţionale, amplasate atât în mediul rural, cât şi în cel urban. La nivel european, campania este susţinută de Alianţa „Get online Week” – un grup format din Accenture, Liberty Global şi Microsoft. Partenerii naţionali ai campaniei din aproape 30 de ţări şi-au unit eforturile şi vor utiliza instrumente de angajare inovatoare pentru a direcţiona câţi mai mulţi tineri către profesiile din domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. În România, campania este coordonată de Fundaţia EOS în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor publice din România. „Hai pe net” îi îndeamnă şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova pe utilizatori, propunându-şi să vină în sprijinul acestora, indiferent de vârstă şi categorie socială.

Evenimentul de lansare al ediţiei 2013 a avut loc la Bruxelles, pe data de 5 martie, în cadrul conferinţei Grand Coalition for Digital Jobs”, şi a fost deschis de Ian Clifford, în calitate de co-fondator, în timpul sesiunii de conştientizare asupra importanţei pe care o au dobândirea competenţelor digitale şi în principal direcţionarea tinerilor către specializările din domeniul TIC astfel încât aceştia să urmeze o carieră în domeniul IT. Pe parcursul derulării campaniei vor fi utilizate numeroase produse de învăţare care vor susţine trei teme majore.

Prima este creşterea şanselor de angajare a tinerilor. Anul acesta, campania pune un accent deosebit pe responsabilizarea tinerilor care utilizează deja noile tehnologii şi se află online, prin activităţi care se vor baza pe cunoştinţele lor de a utiliza tehnologia şi internetul cu scopul de a-şi dezvolta în continuare viaţa personală şi profesională. Pentru această parte a campaniei, telecentrele participante se vor ghida după tema „Identitatea mea digitală”, utilizând activităţi din sfere precum educaţia media, social media, securitate pe Internet şi confidenţialitatea datelor. A doua: servicii online pentru cetăţeni. „Hai pe net!” îşi propune să încurajeze tinerii, în special tinerele fete, să aleagă o carieră în domeniul IT pentru a reduce neconcordanţa şi deficitul în dezvoltarea acestor competenţe şi îndeosebi pentru a contribui la reducerea şomajului. A treia temă este Îmbătrânire activă / Învăţare inter-generaţională. Campania îşi propune, de asemenea, să aducă împreună tinerii şi seniorii în activităţi de învăţare inter-generaţionale interesante. Pentru această parte a campaniei, telecentrele participante vor derula activităţi ghidându-se după tema „Călătoria mea online”.

În anul 2012, la „Hai pe Net” au participat peste 576 telecentre, atrăgând la nivel naţional un număr de 15.760 de participanţi, lucru care a calificat România pe un onorabil loc doi în cadrul campaniei la nivel european. Obiectivul de anul acesta este acela de a duce online peste 10.000 de români în oricare din locaţiile de tip telecentru din ţară, persoane care fie nu au folosit niciodată internetul, fie nu au utilizat e-servicii online (de exemplu, cumpărături sau plăţi online, cursuri de formare profesională online, participare în comunităţi sociale virtuale etc.). De asemenea, aceasta se axează foarte mult pe implicarea tinerilor în activităţile derulate pe parcursul întregii campanii, în vederea creşterii şanselor de angajare a acestora pe piaţa muncii prin dobândirea de competenţe TIC cât mai bune.

CASETĂ: Gabriela Bârna, director al Fundaţiei EOS România: «Fiind un proiect care se desfăşoară simultan în mai multe ţări din Europa, Asia şi Africa, am dori să încurajăm navigatorii români care doresc să susţină mesajul Hai pe net! să acceseze site-ul www.eos.ro, dovedind astfel că au fost online în săptămâna 18-24 martie, în cadrul campaniei „Hai pe net!”. Toate hit-urile (înscrierile) vor fi contorizate în timp real de o aplicaţie specială – (counter-ul campaniei care include un mini survey online). Acest lucru va fi făcut în mod simultan de toate celelalte ţări participante, iar noi ne dorim să fim din nou printre primii în Europa».