Incident inedit, sâmbătă, pe o stradă din Craiova. Asfaltul a cedat sub roţile unui camion încărcat cu cărămidă, vehiculul rămânând blocat în drum. A fost nevoie ca încărcătura să fie mutată şi să intervină un utilaj al Companiei de Apă Oltenia pentru scoaterea camionului din asfalt. Porţiunea afectată a fost reparată, astfel că ieri se reluase circulaţia în zonă.
Un autocamion ce se deplasa sâmbătă, pe strada “Unirii”, din Craiova, a rămas blocat în drum, după ce asfaltul a cedat sub roţile din spate ale vehiculului. “Totul s-a petrecut în câteva secunde. Conduceam şi am simţit cum asfaltul a cedat, iar maşina intra în pământ. M-am speriat şi nu am mai avut ce să fac. Mă întreb ce se întâmpla cu un autoturism, probabil intra de tot în astfalt. Nu contează ce greutate aveam în camion, am liber acces”, a spus şoferul. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale Poliţiei Locale şi ale Companiei de Apă “Oltenia” SA pentru că exista pericolul ca mai multe ţevi de apă să se fi fisurat. Încărcătura a fost mutată din autocamion, iar lucrătorii Companiei de Apă au intervenit cu un buldoexcavator la care au improvizat două braţe metalice pentru a scoate camionul din pământ. Circulaţia în zonă a fost blocată pe un sens de mers timp de aproximativ o oră, cât a durat operaţiunea de scoatere a “prizonierului” din asfalt. Zona a fost delimitată pentru a evita producerea unui alt accident, a fost decopertată, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu au fost afectate conductele de sub carosabil.
“Pe strada Unirii au mai fost probleme cu câţiva ani în urmă. Acum, a cedat din cauza prespălării nisipului de sub asfalt. Am făcut verificări şi nu au fost afectate conductele de apă de sub zona respectivă. Au fost făcute reparaţiile necesare, s-a turnat şi asfalt, iar acum se circulă fără probleme”, ne-a declarat, ieri, Doru Buruiană, directorul Companiei de Apă “Oltenia”.