„Meciul cu viaţa” nu are reluări

0
1043

Calvarul lui Florin Ionuţ Badea – Onicaş pentru prieteni, a început la puţin timp după sărbătorile de iarnă, cu o simplă durere de măsea care nu îi dădea pace. De la stomatolog, băiatul a ajuns la Spitalul din Piteşti pentru mai multe investigaţii, iar doctorii au l-au diagnosticat cu o boală cumplită – leucemie acută mieloblastică în ultimul stadiu. După două săptămâni de tratament intensiv, în care toată lumea s-a rugat pentru viaţa sa, Ionuţ a fost stabilizat, dar după alte două zile de pauză, starea sa s-a agravat brusc, apărând o serie de complicaţii. În prezent, cu toate că este cel mai tânăr pacient de la secţia de Hematologiei a Spitalului Fundeni, din capitală, este şi cel aflat în starea cea mai gravă.

Ionuţ Badea

Internat de mai bine de o lună, băiatul în vârstă de 18 ani, trece prin clipe grele urmând un tratament medicamentos dur, cu riscuri vitale, în urma căruia organismul său e din ce în ce mai slăbit, durerile articulare nu-l părăsesc o clipă iar părul continuă să-i cadă. Doctorii spun însă că răspunde la tratament şi că e pe drumul cel bun şi asta pentru că Ionuţ se încrâncenează să reziste teribilei boli. „Medicii din Piteşti, apoi cei din Bucureşti nu i-au dat nici o şansă atunci când l-au văzut, boala apărută fulgerător a avansat foarte repede, iar starea sa era critică. Dar el s-a încăpăţânat să lupte pentru viaţa sa şi a fost mereu optimist. Nu ştie încă ce diagnostic i-au pus medicii, nici că are nevoie de un transplant pentru a se face bine, ştie doar că are probleme cu sângele. În ultima perioadă însă, văzând că îi cade părul, că are ameţeli şi că e foarte slăbit a început să-şi piardă încrederea şi e din ce în ce mai trist, mai închis”, mărturiseşte sora sa Liliana.

Un transplant în străinătate, şansa la viaţă pentru Ionuţ

Singura şansă de recuperare completă a lui Ionuţ este un transplant de măduvă sau celule stem, în afara României, cel mai probabil în Viena, foarte costisitor pentru posibilităţile materiale ale familiei. În plus, costul tratamentului se ridică la 150.000 euro. Liliana este cea care, de când a aflat de boala lui Ionuţ, a încercat imposibilul pentru a găsii soluţii. Ea vrea cu orice preţ să-şi salveze fratele, fiind decisă să se adreseze Ministerului Sănătăţii, pentru a-l ajuta „Eu voi lupta până la capăt, încă nu s-a terminat meciul lui Ionuţ cu viaţa. Chiar dacă m-am lovit şi mă lovesc de multe obstacole, chiar dacă cei mai mulţi îmi spun că ceea ce vreau eu să fac e imposibil pentru că e vorba de mulţi bani, nu mă opresc. Vreau să-l am lângă mine, vreau să-l văd ca înainte”, mai spune Liliana. Înainte ca boala să pună stăpânire pe corpul său, Ionuţ era un băiat normal, fără probleme de sănătate care să prezică ceea ce avea să se întâmple, din contră cu un fizic puternic de sportiv şi cu multe planuri de viitor legate de pasiunea sa – fotbalul. Acum, băiatul urmează un regim alimentar strict depinde de perfuzii şi medicamente, şi nu poate sta prea mult în picioare, dar speranţa de a reveni pe trenul de fotbal nu s-a stins. Sportul este cel ce îl ţine încă pe Ionuţ în viaţă, medicii spun că atât încăpăţânarea de a trăi, cât şi organismul consolidat îl fac pe Ionuţ atât de puternic în faţa bolii.

Ajutorul dumneavoastră poate însemna încă clipa alături de cei dragi pentru Ionuţ!

IBAN:

  • RO84RZBR0000060013303886 – LEI
  • RO08RZBR0000060013303896 – EURO

TELEDON(activ începând de marţi, 22 martie):

  • 0900.900.860 – 2 EURO
  • 0900.900.862 –  5 EURO
  • 0900.900.864 – 10 EURO

Contact: BADEA LILIANA (sora) -Tel: 0761.501.794