„Deimografia” lui Cătălin Ghiţă, lansată la Biblioteca Judeţeană

0
1339

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Universitatea din Craiova vă invită marţi, 22 martie, ora 17.00, la lansarea volumului „Deimografia. Scenarii ale terorii în proza românească”, de lector univ. dr. Cătălin Ghiţă, apărută recent la Editura Institutul European din Iaşi, cu un Cuvânt înainte de Ştefan Borbély. Vor prezenta cartea prof. univ. dr. Nicolae Panea – prorectorul Universităţii şi conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu – decanul Facultăţii de Litere.

«Citind cartea lui Cătălin Ghiţă, „ţi se porneşte mintea”. Subiect excelent, demonstraţii fine, extensive, racorduri comparatistice foarte bine lucrate: avem în faţă o sinteză autohtonă de pionierat, cu care se poate dialoga, care incită, farmecă şi – sunt convins – invită la… imitaţii, ceea ce nu face decât să-i sublinieze de pe acum vivacitatea, fervoarea catalitică şi unicitatea. După două cărţi foarte bune de critică literară, după un studiu doct dedicat lui Blake şi un eseu la patru mâini scris despre un stagiu de cercetare în Japonia, Cătălin Ghiţă este omul care aduce spaima în exegeza românească. Mă întreb şi ­acum de unde şi cum de i-­a venit ideea: trebuie să ai instinct profund, de critic autentic şi original, ca s-­o poţi asimila şi s-­o transformi în ofertă intelectuală, ceea ce Cătălin Ghiţă a şi făcut superlativ, cu un volum care devine, din chiar clipa ieşirii sale în lume, unul de referinţă», notează Ştefan Borbély.

Din cuprinsul cărţii: «O radiografie conceptuală. Distincţia dintre „teroare” şi „groază”», „Teroarea în diacronie. Evoluţia modelului în literatura universală”, „Defazări şi sincronizări. Alternative ale terifiantului autohton”, „Prefigurări”, „Teroarea naturală”, „Teroarea de frontieră. Între natural şi supranatural”, „Teroarea supranaturală”, „Postfigurări”.