Tragedie feroviară în judeţul Olt

0
89

 Tragedie feroviară, astăzi, în judeţul Olt. Un șef de tren a murit într-un accident pe calea ferată în care au fost implicate două trenuri de marfă, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal. Trei trenuri de pasageri operate de CFR Călători sunt oprite în stații, iar călătorii vor fi preluați de mijloace auto.

Bărbatul care a murit avea 60 de ani, acesta fiind găsit de salvatori în cabina locomotivei. „În astfel de momente cumplite, transmit condoleanțe familiei șefului de tren care și-a pierdut viața în accidentul feroviar de astăzi. Sunt, în permanență, informat de situația de la fața locului. În prezent, Planul Roșu este activat. Situația a fost provocată de deraierea vagoanelor unui tren privat de marfă. Solicit AGIFER să stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiția să îi poată pedepsi pe cei vinovați de această tragedie”, a  precizat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pe Facebook.

Potrivit informațiilor furnizate de CFR SA, compania care administrează rețeaua de căi ferate din România, cele două trenuri implicate în accident sunt marfare operate de companiile private PINK și Rail Cargo. Șeful de tren de pe garnitura Pink a murit.

Accidentul a avut loc în jurul orei 10.45. Două vagoane din compunerea garniturii Rail Cargo au deraiat și au acroșat locomotiva marfarului PINK. Trenul Rail Cargo avea în compunere 19 vagoane (goale) şi circula pe distanţa Giurgiu Nord – Curtici, iar trenul PINK avea în compunere 19 vagoane (Transcontainer) şi circula pe distanţa Curtici – Giurgiu Nord. Trei trenuri ale CFR Călători  staţionează în gări. Este vorba de IR 1591 în Măldăieni, IR 1823 în Roşiori Nord, R 9015 în Drăgăneşti Olt. CFR Călători anunță că va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *