Unităţile din învăţământul preşcolar trebuie să trimită oferta cu disciplinele opţionale

0
948

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a transmis tuturor directorilor şi profesorilor din învăţământul preşcolar documentaţia completă, spre aprobare de către inspectorul şcolar de specialitate, în vederea avizării, a CDŞ (Curriculum la Decizia Şcolii), în vederea disciplinelor opţionale, pentru anul şcolar 2019 – 2020. Este vorba de decizia pe care o va lua fiecare unitate de învăţământ, după discuţii cu profesorii şi părinţii, pentru alegerea unor discipline care nu fac parte din curriculum statutat.

 Sunt mai multe criterii de evaluare, pentru „Educaţie Timpurie”. Astfel, la primul punct (Respectarea structurii satndar a curricumului) trebuie specificate argumentul, competenţele generale şi specifice, activităţile de învăţare (cel puţin una pentru fiecare competenţă), conţinuturile şi modalităţile de evaluare. La al doilea punct, este necesară existenţa unei bibliografii. La ambele secţiuni, pentru a fi acceptat proiectul, trebuie să fie bifat DA la toate capitolele cuprinse în anexa de care beneficiază directorii şi cadrele didactice. La cel de-al III-lea punct – Elemente de calitate – sunt minimum cinci DA la cerinţe: Respectarea particularităţilor de vîrstă ale copiilor; concordanţa cu ethosul grădiniţei şi cu interesele copiilor şi nevoile comunităţii, conţinutul argumentului (oportunitatea opţionalului şi realismul în raport cu resursele disponibile), corelarea competenţelor cu activităţile de învăţare (cu unităţile de conţinut – de integrare, transfer, în cazul unui opţional integrat), adecvarea modalităţilor de evaluare la demersul didactic propus . Unităţile de învăţământ preşcolar din Craiova trebuie să depună proiectele, în intervalul 11.03 – 15.03 2019, între orele 12:00 – 15:00, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Floare Albastră” şi la Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian Demetrescu”, în funţie de zona arondată. În judeţ sunt stabilite 17 sectoare (Dăbuleni, Pleniţa, Bîrca, Pieleşti, Podari, Bechet, Segarcea, Filiaşi, Melineşti, Breasta, Leu, Mischii, Băileşti, Bratovoeşti, Calafat, Poiana Mare, Galicea Mare), iar, după avizare, proiectele opţionale vor fi ridicate, în perioada 13.05 – 17.05. 2019, în intervalul orar 12:00 – 15:00 , din unităţile unde au fost înregistrate.