Jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, au observat, ieri, în jurul orei 12.00, în Piaţa Centrală o persoană ce deţinea, pentru comercializare, mai multe pachete de ţigări. Mai exact, femeia, identificată ulterior ca fiind Tatiana Cojocaru, de 43 de ani, din municipiu, vindea fructe şi legume, însă între acestea avea şi ţigări de contrabandă pe care le livra „cunoscuţilor”.
„Fiind întrebată cu privire la cantitatea de ţigări deţinută, persoana în cauză nu a putut să justifice provenienţa mărfii şi a recunoscut că nu posedă astfel de documente, iar în urma numărării pachetelor de ţigări a rezultat faptul că asupra sa se aflau 85 de pachete de ţigări, fără timbru fiscal legal, de mărci diferite. La faţa locului au fost solicitaţi inspectorii din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Dolj, care au aplicat persoanei în cauză o amendă în valoare de 20.000 de lei, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar ţigările au fost confiscate”, a declarat ofiţerul de presă al IJJ Dolj, cpt. Ion Ţapu.