Premiul Eminescu 2019, acordat poetului care a ieşit pe locul doi în voturile juriului

0
531

Premiul “Mihai Eminescu” pe 2019 a fost acordat poetului de pe locul al doilea în voturile juriului, iar cei 7.500 de euro trimişi celui care câştigase iniţial, fără să poată să ajungă la premiere, au fost ceruţi înapoi de organizatori, care au spus că regulamentul cere prezenţa la ceremonie.

Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia a fost acordat, marţi, poetului Liviu Ioan Stoiciu, într-o gală care a avut loc la Botoşani. Distincţia, ajunsă la cea de-a 28-a ediţie, este cel mai respectat premiu românesc dedicat întregii opere pentru poezie.

La scurt timp după ce s-au stins ecourile festivităţii, au apărut primele semne că nici în acest an acordarea premiului nu este ferită de controverse. Unul dintre poeţii nominalizaţi, Constantin Abăluţă, primise deja în cont cei 35.000 de lei (aproximativ 7.500 de euro), banii ce se cuveneau câştigătorului, când organizatorii au constatat că regulamentul îi împiedică să acorde distincţia unui autor care nu este prezent la ceremonie. ( sursa : mediafax.ro)