Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, marţi seară, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj de arestare preventivă a agentului Bogdan Ştefan Popîrţan, de la Postul de Poliţie Verbiţa, reţinut după ce a fost prins primind 150 lei şpagă. Judecătorii l-au plasat pe poliţişti în arest la domiciliu:
„Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind arestarea preventivă a inculpatului Popîrţan Bogdan Ştefan. Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Popîrţan Bogdan Ştefan, pe o durată de 30 zile începând cu data de 17 ianuarie 2017 şi până la data de 15 februarie 2017 inclusiv. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în Cameră de Consiliu, azi 17.01.2017”, se arată în hotărârea instanţei.
Poliţistul, în vârstă de 25 de ani, a fost prins, luni, 16 ianuarie a.c., în urma unui flagrant organizat de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în timp ce primea suma de 150 lei de la un denunţător, pentru a nu lua măsurile legale, în urma depistării acestuia cu un transport de material lemnos, pentru care nu avea documente justificative.