Revista „SpectActor” sărbătoreşte 10 ani de apariţie neîntreruptă

0
110

SpectActor, revista de cultură şi informaţie teatrală editată de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, sărbătoreşte 10 ani de apariţie neîntreruptă. Evenimentul va fi marcat joi, 21 ianuarie, ora 12.30, la Sala „Ia te uită!” a instituţiei, printr-o întâlnire cu membrii redacţiei, colaboratori şi cititori.

Primul număr al revistei „SpectActor” a fost lansat pe 23 septembrie 2006, odată cu deschiderea stagiunii 2006-2007 a TNC, în cadrul manifestării omagiale dedicate scriitorului Ion D. Sîrbu, „Ce mai taci, Gary?”. Iniţiativă a aparţinut fostului manager al TNC Mircea Cornişteanu şi a fost pusă în practică de scriitorul Nicolae Coande, cel care a dat şi numele revistei. «Încă de la apariţie, „SpectActor” şi-a propus să reflecte activitatea artistică a teatrului craiovean prin cronici de teatru, interviuri cu actori şi regizori, informaţii despre turneele şi festivalurile la care teatrul a participat, dar să fie atentă şi la noutăţile şi evenimentelor teatrale naţionale şi europene. Revista noastră a intrat astfel în rândul publicaţiilor specializate pe teatru, puţine la număr şi atunci şi acum, dovedind o continuitate remarcabilă, aproape unică în branşă», precizează Nicolae Coande, secretar literar al TNC.

Primii redactori ai revistei au fost scriitorii Nicolae Coande şi Adrian Buz. Ulterior, au intrat în redacţie scriitorii Cornel Mihai Ungureanu şi Mihai Ene, cărora li se adaugă în prezent Marius Dobrin şi Lia Boangiu. Revista s-a bazat şi se bazează în continuare pe colaboratorii locali, majoritatea scriitori sau oameni de teatru, definind astfel profilul unei publicaţii despre care regretatul critic de teatru Magdalena Boiangiu afirma în revista „Dilema Veche”: „Din provincie, dar nu provincială”. Macheta primului număr al revistei a fost realizată de Sebastian Corneanu, iar până la numărul 27, de Viorel Pârligras. Începând cu nr. 28, conceptul grafic este asigurat de Adrian Bulboacă.

«Dintre „strămoşii” revistei amintim „Revista Theatrelor”, apărută în anul 1898 la Craiova, după ce fondatorul ei, actorul Ioan Livescu, o mutase de la Bucureşti, „Proza” (1914), redactată integral de scriitorul Emil Gârleanu, pe atunci director al TNC, şi suplimentul caietelor de spectacole editat de Ion D. Sîrbu în 1968. De altfel, revista „SpectActor” şi-a propus să-l omagieze frecvent pe importantul scriitor şi secretar literar care a fost Ion Desideriu Sîrbu. Colocviile naţionale care îi poartă numele, iniţiate în 2008 şi ajunse la ediţia a VI-a, cu o valoroasă participare a unor critici literari şi scriitori care s-au aplecat asupra operei sale, sunt menite astfel să celebreze personalitatea inconfundabilă, precum şi activitatea prodigioasă din perioada în care s-a identificat cu instituţia teatrului craiovean», adaugă Nicolae Coande.

În plus, „Întâlnirile SpectActor”, precum şi „Duminicile de poezie în teatru” – proiecte care au debutat în 2009  şi sunt născute în ambianţa de efervescenţă intelectuală şi creativă a revistei – au reuşit să aducă Craiova personalităţii ale culturii şi vieţii intelectuale naţionale.