L. Popescu „suspină” după Bălgrădean, dar aspiră să-i ia locul

0
330

Tânărul portar al Universităţii Craiova visează la un trofeu, urmat de un transfer peste hotare

După disponibilizarea căpitanului Cristi Bălgrădean, lupta pentru postul de portar al Universităţii Craiova pare deschisă, mai ales că înlocuitorul lui „Pufi”, Cătălin Straton, n-a demonstrat în amicalul cu Hallescher că este o variantă sigură pentru poarta alb-albaştrilor, având câteva ezitări inexplicabile.

În aceste condiţii, puştii de la „satelit” aflaţi în cantonament cu prima echipă, Popescu şi Vlad, încep să emită pretenţii pentru postul de titular, chiar dacă sunt destul de „cruzi”. Titularul postului de portar la echipa satelit a Universităţii Craiova, Laurenţiu Popescu, este încântat de promovarea sa la prima echipă şi de prezenţa în cantonamentul din Antalya. La împlinirea vârstei de 19 ani, goal-keeper-ul spune că regretă plecarea lui Bălgrădean, însă în acelaşi timp vrea să profite de acest lucru şi să fie un contracandidat pentru Straton. „Este cel mai frumos cadou pentru mine să-mi serbez ziua în cantonamentul echipei mari. Chiar dacă antrenamentele sunt solicitante. Oricum, am experienţă, am mai lucrat înainte cu domnul Silviu Lung. Bălgrădean este unul dintre idolii mei, îl apreciez foarte mult. Faptul că nu este aici, în cantonament cu noi, îmi dă o senzaţie ciudată. Pe undeva îmi pare rău pentru că întotdeauna am avut de învăţat de la el, pe de altă parte este o şansă în plus pentru noi să prindem banca Știinţei. Și eu, şi Vlad suntem la loturile naţionale. Nu am ajuns din întâmplare, aşa că echipa se poate baza pe noi. Visul meu este să apăr poarta Universităţii, să câştig măcar un trofeu, apoi să plec afară. La portari este mai greu să debuteze în Liga 1, dar de-asta sunt aici, să mă pregătesc pentru ca echipa să se poată baza pe mine. Va veni şi această zi“ a spus Laurenţiu Popescu. Produs al Școlii de Fotbal „Gică Popescu“, Laurenţiu Popescu a făcut pasul la Universitatea Craiova în 2014. Are selecţii la reprezentativele de juniori ale României, iar în vară a realizat eventul cu Universitatea II Craiova, cucerind Cupa şi campionatul, implicit promovând în Liga a III-a. Evoluţiile remarcabile l-au propulsat la prima echipă a clubului.