Peste 1.200 de persoane au mers la doctori să se vaccineze / Gripa a băgat frica în doljeni

0
335

În ultima săptămână, peste 1.200 de doljeni au luat cu asalt cabinetele medicilor de familie pentru a se vaccina antigripal. Aşa se face că, în doar câteva zile, numărul celor care s-au vaccinat aproape că s-a dublat. Chiar dacă în Dolj, în acest sezon, nu a fost diagnosticat încă nici un caz de gripă, numărul de viroze respiratorii este în creştere.  

În judeţul Dolj, în ultima săptămână, au fost diagnosticate peste 1.600 de cazuri de viroze respiratorii, o parte din pacienţi având nevoie chiar de internare în spital pentru a primi tratament de specialitate. S-a înregistrat chiar şi un caz suspect de gripă, însă, în cele din urmă, acesta nu a fost confirmat, rezultatul probei investigate la Institutul Cantacuzino din Bucureşti fiind negativ pentru virusurile gripale. La nivel naţional însă, gripa a făcut prima victimă din acest an. O femeie în vârstă de 55 de ani din Bistriţa – Năsăud a decedat după ce a fost internată cu bronhopneumonie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Între timp, în Dolj a continuat campania gratuită de imunizare. Peste 1.200 de persoane au trecut pragul cabinetelor medicale, în tot judeţul, pentru a se vaccina împotriva gripei. Numărul acestora s-a dublat faţă de ce s-a întâmplat cu o săptămână în urmă.

La nivel naţional, medicii au la dispoziţie aproximativ un milion de doze de vaccinuri pentru persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire. În total, pentru campania de imunizare a fost alocat un buget de 11 milioane de lei.

Vaccinare gratuită, dar nu pentru toată lumea

Campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Ca în fiecare an, însă, nu toţi doljenii beneficiază de imunizare gratuită. Prioritate vor avea grupele de populaţie considerate la risc. Adică, persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, infecţie HIV, medicii, cadrele sanitare şi personalul auxiliar din spitale, ambulatorii, inclusiv salariaţii din instituţiile de ocrotire a copiilor şi bătrânilor, din unităţile de bolnavi cronic, care vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii.

Tot în această categorie se încadrează adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu celor cu risc înalt, precum şi toate persoanele peste 65 ani.

Cei care nu sunt incluşi în categoriile cu prioritate la vaccinare şi intenţionează totuşi să se imunizeze vor fi nevoiţi să cumpere din farmacii dozele necesare.

Contraindicaţii la imunizare

Specialiştii avertizează însă că vaccinarea este contraindicată persoanelor care au febră ridicată sau sunt diagnosticate în acel moment cu gripă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femeile aflate în primul trimestru de sarcină, dar şi pentru proaspetele mămici. Nici copiii până la şase luni nu pot fi vaccinaţi, deoarece nu au sistemul imunitar dezvoltat şi pot face bronşite sau chiar encefalite, care pot duce la deces. De asemenea, vaccinul antigripal nu este recomandat persoanelor care sunt alergice la ouă, pentru că acelaşi tip de proteine sunt incluse în compoziţia dozelor.

Doljenii, sfătuiţi să respecte regulile de igienă

Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecţie împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populaţiei să ţină seama şi de o serie de măsuri preventive. Este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie şi păstrarea unei igiene corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe şi legume, care asigură un aport optim de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar.

Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente. În cazul în care apar primele semne de boală – febră, dureri de cap şi de gât sau tuse – trebuie anunţat telefonic, în cel mai scurt timp posibil, medicul de familie. În caz de agravare a acestor semne, în special în cursul nopţii sau în zilele nelucrătoare, poate fi apelat gratuit Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau persoanele afectate se pot prezenta la camerele de gardă ale celui mai apropiat spital.

Totodată, specialiştii atrag atenţia că persoanele afectate de viroze respiratorii au tendinţa de a lua medicamente fără a consulta în prealabil un doctor. Medicii susţin că automedicaţia devine o mare problemă, în această perioadă a anului, odată cu creşterea numărului de persoane care au probleme din cauza virozelor respiratorii şi a pneumoniilor.