O zi la hotel pentru un deputat, de la 235 la 190 de lei

0
303

Un sfert din actualii deputaţi au solicitat până acum sume pentru cazarea în regim particular (cu chirie), respectiv 101 din cei 412 membri ai Camerei Deputaţilor, iar 200 din aceştia au optat pentru cazarea în regim hotelier, conform unei situaţii transmise la solicitarea Mediafax. Camera Deputaţilor precizează că 301 deputaţi şi-au clarificat opţiunea pentru cazare, din care 101 au optat pentru cazarea în alte spaţii decât cele de la hotelurile care au contract cu instituţia. Între parlamentarii care au solicitat sume pentru cazarea individuală se numără inclusiv preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care se află pe lista demnitarilor care beneficiază de locuinţă din partea RA-APPS. Totodată, între cei care beneficiază de cazare asigurată de Camera Deputaţilor se numără şi miniştri, precum cel al Transporturilor, Relu Fenechiu (hotel), al Apărării, Mircea Duşa (hotel), al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu (chirie), ministrul delegat pentru Ape şi păduri, Lucia Varga (hotel), ministrul delegat pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, Maria Grapini (hotel), ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă (hotel), şi ministrul delegat pentru Dialog social, Doina Pană (hotel). Tot în urma unei solicitări Mediafax, Camera Deputaţilor precizează că tariful unei zile la hotel pentru un deputat care optează pentru o astfel de formă de cazare variază de la 235 de lei până la 190 de lei, fiind încheiate contracte cu şase unităţi hoteliere, între care şi Rin Hotel (al primarului de sector Robert Negoiţă). În cazul tuturor contractelor încheiate de Camera Deputaţilor este prevăzută condiţia ca unitatea de cazare să fie „dublă”. Pentru locurile de la Hotel Bucureşti (Radisson Blu) şi Hotel Marriott este perceput un tarif de 235 de lei pe zi, în timp ce la Hotel Monte-Nelly şi Hotel Royal tariful ajunge la 225 de lei pe zi. Cel mai mic preţ este practicat de Hotel Rin şi Hotel Phoenicia – 190 de lei pe zi. Camera Deputaţilor menţionează că „tarifele prezentate nu includ TVA sau taxa hotelieră”.

Deputaţii Ion Diniţă (PC), Dănuţ Culeţu (FC), Daea Petre (PSD) şi Victor Paul Dobre (PNL) se numără printre aleşii care au solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor, potrivit unui document transmis Mediafax, însă menţionează apartamente în Bucureşti în declaraţia de avere. Deputatul Ion Diniţă, care a cerut cazare la hotel asigurată de Camera Deputaţilor, are în Bucureşti două apartamente de 88,91 mp şi, respectiv, 65,92 mp, cumpărate în 2009 şi în 2008, conform declaraţiei de avere. El mai deţine un apartament în Marea Britanie, de 54 mp, trei apartamente în Braşov, două case în Braşov şi o casă de vacanţă în Poiana Braşov aflată în litigiu. În plus, Diniţă mai are în proprietate două apartamente în Sighişoara, iar un al treilea se află pe numele soţiei. Alte două case de vacanţă ale deputatului se află în Năvodari (Constanţa) şi în Săcele (Braşov), precum şi o casă de locuit în Gugeşti (Vrancea). De asemenea, deputatul din partea Forţei Civice, Dănuţ Culeţu, se află pe lista celor care au optat pentru cazarea la hotel, chiar dacă în declaraţia de avere menţionează că deţine în Bucureşti un apartament de 33 de mp împreună cu soţia. În aceeaşi situaţie se află şi deputatul PSD Daea Petre, care a solicitat sume pentru acoperirea chiriei în regim particular, deşi precizează în declaraţia de avere că deţine un apartament în Bucureşti, de 73,46 de mp, cumpărat în 2011 pe numele Daea Dana Florentina. Victor Paul Dobre a preferat cazarea la hotel asigurată de Camera Deputaţilor în timp ce în declaraţia de avere menţionează că deţine un apartament în Capitală de 55 mp, cumpărat pe numele lui Dobre Matei. „Acum opt-nouă ani l-am ajutat pe fiul meu, aşa cum orice părinte îşi ajută copilul, să-şi ia un apartament de două camere în Bucureşti, într-un bloc vechi. În acea perioadă el era student. În momentul achiziţiei apartamentului eu nici măcar nu eram parlamentar. Această locuinţă a fost întotdeauna proprietatea fiului meu”, a precizat pentru Mediafax deputatul PNL. El a menţionat că, deşi nu era obligat de lege, a trecut acest apartament în declaraţia de avere, de bună-credinţă.