Măști pentru carnaval, la Ludotecă

0
343

În perioada 21-24 ianuarie, proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” continuă la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” cu tema „Măscuţe pentru carnaval”. „Această temă o anunţă pe următoarea, fiind, de fapt, pregătirea pentru carnaval. Și cum masca nu poate lipsi de la un astfel de eveniment, bibliotecarele de la Secţia pentru Copii şi Tineret au pregătit câteva, pe care copiii le vor decupa şi asambla, activitate ce implică, desigur, dexteritate şi îndemânare”, declară reprezentanții Biroului de presă al instituției. Vor participa preşcolari şi şcolari clasele I – a IV-a de la Grădinițele nr. 23 „Traian Demetrescu”, nr. 22 „Sf. Ana”, nr. 18, „Căsuța cu povești” și „Joylight”, Școlile Gimnaziale „Mihai Viteazul”, „Nicolae Romanescu”, „Mircea Eliade” și „Sf. Gheorghe”, Liceul de Artă „Marin Sorescu”, Colegiile Naționale „Carol I”, „Elena Cuza” și „Frații Buzești”.