Esenţa protestelor din aceste zile

Şi a fost ziua a şasea…

Aşa cum era de aşteptat, mesajele protestatarilor s-au recalibrat, dar şi radicalizat, în toiul evenimentelor, încât se ştie cu exactitate ce se doreşte. Simpla şi facila etichetare „anti-austeritate” a protestelor e de-acum debilă, fiindcă se clamează ardent şi precumpănitor pentru susţinerea democraţiei, prin „revitaminizarea” celei autohtone, relegitimarea actualului Parlament şi actualului Guvern, în consecinţă un alt tip de raport cu politicile promovate, prin alegeri anticipate. Care nicăieri în lumea civilizată nu constituie o nenorocire, o catastrofă ireparabilă, un gest în urma căruia rămâi stigmatizat, ci o cură de „normalitate politică”, un fel de a admite limitele oricărei încercări. Dialogul dintre liderii puterii şi cei ai opoziţiei de ieri, primul după multă vreme, n-a cristalizat vreo idee convergentă majoră, în afara convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Esenţa protestelor din aceste zile este dorinţa de schimbare. Prin alegeri anticipate. În miezul revendicărilor asta se desluşeşte. Bineînţeles, dacă luăm în seamă ceea ce vrea strada, de mai multe zile, fără a exista semnele unei atenuări a nervozităţilor. Deşi pentru guvernanţi se pare că numărul protestatarilor, al „ciumpalacilor”, cum îi gratula un lider PD-L, contează covârşitor. Sigur că toţi politicienii trebuie să înţeleagă lecţia străzii, una de referinţă. Eroarea de fond şi simptomatică a liderilor coaliţiei de guvernare, în aceste momente tensionate, este aceea că se cramponează de putere sau lasă această impresie şi nu se comportă ca nişte delegaţi trecători ai ei. Încăpăţânarea de a păstra puterea se travesteşte abil în grija pentru stabilitatea ţării. Încât protestele din stradă par insuficient de concludente pentru a provoca o retragere. Ori, în democraţie, rostul alegerilor anticipate este tocmai acela de a elibera o parte din tensiunile cumulate în timpul guvernării. Mai exact, lăsându-i pe alţii, rezultaţi în urma unor alegeri democratice, să-şi pună creditul în joc, este tocmai înţelegerea sensului incriminărilor publice. Premierul Emil Boc a salutat, ieri, dialogul cu liderii partidelor de opoziţie şi atât, transferând problematica în Parlament. Ceea ce se încearcă acum, pe scena politică, este decuplarea opoziţiei de la spiritul protestelor şi chiar demonetizarea ei, în sensul că „n-ar fi mai brează decât actuala putere” şi nu poate confisca furia unor oameni. Se omite însă faptul că politicile agresive ale lui „înghite şi taci” au accentuat sentimentul umilinţei populaţiei, care îşi caută acum un debuşeu pe măsură. Exprimarea îndoielii că USL nu are cu ce umple universul de aşteptare nu este atât bizară, cât ilogică. Într-o democraţie, când populaţia s-a săturat de un anumit guvern, nu există altă soluţie decât alternanţa la guvernare. Dacă se doreşte altceva este o altă discuţie. Detensionarea pieţelor publice are soluţii, iar refuzarea acestora nu înseamnă altceva decât admiterea premeditată a scufundării în proteste prelungite, cu costuri economice inevitabile. Soluţia democratică a alegerilor anticipate reprezintă, inclusiv pentru PDL, cea mai rezonabilă opţiune. În acest moment. Tergiversarea lor poate fi scump plătită.