Premierul Ungariei, Viktor Orban : “Noi, în Ungaria, suntem mândri că putem să participăm la o astfel de investiţie unică”

0
182

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost prezent, ieri, la Palatul Cotroceni în contextul semnării Acordului privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi, alături de preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă. La eveniment a participat şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Klaus Iohannis. “Dorim să avem o creştere economică şi securitate. Nu avem însă o strategie nouă şi în această situaţie noi, liderii, trebuie să ne asigurăm că vom asigura popoarelor noastre securitate economică şi energetică. Suntem aici împreună pentru că am fost de acord că soluţia este de a identifica noi surse de energie regenerabilă pentru Europa. Dar asta rămâne doar un vis până în momentul în care vom avea condiţii efective pentru a realiza conexiunile. Avem în jurul Europei astfel de surse, iar regiunea Mării Caspice este o astfel de regiune…Noi, în Ungaria, suntem mândri că putem să participăm la o astfel de investiţie unică, strategică, pentru că este din ce în ce mai important să fim inovativi şi să găsim soluţii inovatoare. Ne pregătim acum să construim cel mai lung cablu de transport al energiei submarin. Dacă aş fi cu 30 de ani mai tânăr, aş spune că este ca un rock’n’roll să construieşti un astfel de cablu pe sub mare.”, a spus Viktor Orban