Craiova: Sute de kilograme de articole pirotehnice – confiscate de poliÈ›iÈ™ti

0
428

În această dimineață, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul colegilor de la Secțiile 4 și 6 Craiova și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

În urma perchezițiilor, la locuința unui bărbat de 36 de ani a fost identificată cantitatea de 190 de kg de articole pirotehnice, categoriile F2 și F3, pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Individul le oferea spre vânzare pe o rețea de socializare, deși nu era autorizat să le comercializeze sau să le deţină. Materialele pirotehnice găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.