Cine-i vinovat?

0
1233

În această seară, un tânăr de 24 de ani, din Brădești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, pe raza localității Beharca, din direcția Craiova către Filiași, a accidentat două femei, de 51 și 65 de ani, ambele din Beharca, care s-au angajat în traversarea neregulamentară a drumului public.

În urma accidentului, femeile au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiști de la Serviciul Rutier Dolj, sosiți la fața locului, l-au testat pe șofer cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.