Klaus Iohannis va cere astăzi Parlamentului reexaminarea legii dării în plată

0
329

Preşedintele Klaus Iohannis va cere astăzi Parlamentului reexaminarea legii privind stingerea creanţelor prin darea în plată a bunurilor ipotecate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Potrivit surselor citate, şeful statului este de acord de principiu cu această lege, dar consideră că nu este formulată foarte corect din punct de vedere al tehnicii legislative.

Potrivit analizei făcute la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, în actul normativ adoptat de Parlament există termeni definiţi diferit pe parcursul legii, textul acesteia făcând, totodată, foarte multe derogări de la Codul civil. Şeful statului va formula, în cererea de reexaminare, obiecţii în acest sens, considerând că Parlamentul trebuie să găsească alte soluţii legislative decât aceste derogări. Pe de altă parte, surse oficiale au precizat că preşedintele Klaus Iohannis nu va ataca la CCR legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor întrucât ar fi de părere că nu ar exista suspiciuni de neconstituţionalitate în acest caz.

Surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că PNL a decis să solicite Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere convocarea unei şedinţe a comisiilor de buget şi juridică pentru a fi audiaţi şefii Băncii Naţionale. Conducerea BNR ar urma să vină cu mai multe detalii asupra acestei legi, iniţiate de liberalul Daniel Zamfir. Audierile vor fi decise după ce preşedintele Iohannis va transmite solicitarea de reexaminare către Parlament. Având în vedere apropierea vacanţei de iarnă a Parlamentului, discutarea reexaminării, precum şi audierea conducerii BNR, ar urma să aibă loc abia la începutul anului viitor.