Craiova: Amenzi de 220.000 lei pentru nereguli descoperite la comercianți de carne și legume

0
1004

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu reprezentanţii Direcţiei Agricole Dolj au continuat, şi ieri, în municipiul Craiova, acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării cărnii şi a produselor din carne” precum şi în domeniul „comercializării legumelor şi fructelor”. Oamenii legii au verificat 60 societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate , iar în urma nergulilor constatate au aplicat 29 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 220.000 lei. Totodată, poliţiştii au confiscat peste 1100 kg de legume – fructe şi 119 kg de carne pentru care comercianţii nu aveau documente legale de provenienţă. Spre exemplu, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Craiova, reprezentată de D. Mircea, a fost identificată cantitatea de 67 kg carne de vită ce urma a fi comercializată, pentru care reprezentantul unităţii nu a putut prezenta documente de provenienţă. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de 67 kg carne de vită, aflată în gestiune fără documente de provenienţă, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.