CE: Uniunea Europeană consideră în continuare Hamas o organizaţie teroristă

0
316

Uniunea Europeană „consideră în continuare Hamas o organizaţie teroristă” şi intenţionează să facă recurs la decizia justiţiei europene de a retrage mişcarea palestiniană de pe lista neagră a UE, a transmis ieri Comisia Europeană (CE), relatează AFP. Această retragere „este o decizie legală şi nu o decizie politică luată de guvernele UE”, care „vor lua în timp măsurile corective necesare, inclusiv un eventual recurs”, a spus CE într-un comunicat. „Uniunea Europeană consideră în continuare Hamas o organizaţie teroristă. Decizia legală se bazează în mod clar pe chestiuni de procedură şi nu implică nici o evaluare de către Tribunalul UE a motivelor de fond pentru desemnarea Hamas drept o organizaţie teroristă”, a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei europene, în cadrul unei conferinţe de presă. Ea a reamintit că Tribunalul UE a ordonat menţinerea temporară a îngheţării activelor Hamas în Uniune, decisă după înregistrarea acesteia, în 2011, pe lista cu organizaţii teroriste. „În cazul unui recurs” UE, dispunând de două luni pentru a face acest lucru, aceste „măsuri restrictive rămân în vigoare” până la decizia Curţii de Justiţie a UE, a reamintit oficialul european. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a cerut, ieri, UE să reintroducă gruparea militantă islamistă Hamas pe lista sa cu organizaţii teroriste, după ce o instanţă a UE a decis ca aceasta să fie retrasă de pe listă, informează Reuters. „Dorim ca UE să pună imediat, din nou, Hamas pe listă”, a afirmat Netanyahu într-un comunicat, adăugând că „Hamas este o organizaţie teroristă criminală, al cărui obiectiv afirmat este de a distruge Israelul”. Pe de altă parte, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a considerat drept o „victorie” decizia justiţiei europene de a anula, pentru un viciu de procedură, prezenţa sa pe lista UE cu organizaţii teroriste, în pofida menţinerii temporare a îngheţării activelor grupării în Europa. „Este o victorie pentru partea palestiniană şi drepturile poporului nostru”, a afirmat un purtător de cuvânt al Hamas din Gaza, Fawzi Barhoum. „Mulţumim Tribunalului Uniunii Europene pentru această decizie pozitivă, care trebuie urmată de măsuri la nivel internaţional, pentru a pune capăt asupririi poporului palestinian”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Hamas.