Preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor – Edupart cere simplificarea acordării burselor pentru elevi

0
311
Într-o postare pe Facebook, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor – Edupart, propune ca , începând cu anul următor,  acolo unde bursele nu sunt mai mari decât cuantumul minim, banii sa fie virați direct către ISJ-uri, respectiv școli, nemaiaşteptând Hotărârile Consiliilor Locale.

„Cuantumul burselor este mărit, în raport cu ultimii 3-4 ani, și faptul că banii vin de la Bugetul General Consolidat (sunt garantați) a mărit numărul dosarelor duse la secretariat. Eligibile erau și înainte (dosarele), doar că… atunci nu avem un cuantum minim bun sau, mai rău, știm foarte bine că nu se dădeau, cel puțin în mediul rural. Acum, cu data fixă de 15 ale lunii, munca este de 8 ori mai multă, timpul nu este aliatul școlilor și Consiliul local. Având în vedere că sunt Consilii Locale care nu au majorat deloc acest cuantum – este fix treaba lor -, am propus Ministerul Educației ca, începând cu anul următor, acolo unde bursele nu sunt mai mari decât cuantumul minim, banii sa fie virați direct către ISJ-uri, respectiv școli. Să nu mai stăm cu mâna întinsă după hotărâri de Consilii locale. Dacă cuantumul este majorat de către Consiliul Local, atunci nu avem ce face, trebuie să așteptăm. Sau, dar e vorba de încă o muncă în plus, diferența de bani să fie virată de către Consiliul Local direct către elevi. Și… terminăm și cu această nouă telenovelă. Rămâne de văzut dacă Ministerul Educației va subscrie la ce am propus”, precizează Iulian Cristache.  Edupedu.ro menţiona,  pe 2 noiembrie 2022, că alocarea directă a banilor de la Finanțe la școli – pentru că este vorba despre un cuantum minim garantat, plătit de bugetul de stat – ar asigura previzibil plata la timp și onorarea drepturilor elevilor, garantate prin lege, după ce mai mulți părinți au sesizat situațiile și spuneau că există restanțe la plata burselor din anul școlar 2021-2022.

Traseul actual al burselor
  1. Părintele depune actele necesare la școală ;
  2. Bursa este aprobată de școală, dacă toate documentele sunt la dosar și dacă criteriile de eligibilitate sunt îndeplinite;
  3. Școala trimite lista cu numărul bursierilor pe categorii de burse – de performanță, de merit, de studiu și sociale, plus suma necesară la Consiliul Local și la Inspectoratul Școlar Județean. Două liste cu bugetele necesare pentru aceste drepturi ale elevilor;
  4. Lista care ajunge la Inspectoratul Școlar Județean pleacă apoi la Ministerul Educației, după ce are loc la ISJ o centralizare a situației din tot județul;
  5. Ministerul Educației centralizează sumele necesare pentru burse de la toate inspectoratele și după încă un set de verificări face solicitarea de buget către Ministerul Finanțelor;
  6. Ministerul Finanțelor este cel care alocă bugetul respectiv prin Legea Bugetului de stat sau Ordonanțe de Urgență pentru rectificări bugetare;
  7. Inspectoratul Școlar intră din nou în scenă după aprobarea de către Finanțele centrale a bugetului – ISJ-urile trimit listele cu sumele necesare pentru fiecare localitate/unitate de învățământ în parte către Direcția Finanțelor Publice din fiecare județ;
  8. De la Finanțele județene, banii nu pleacă automat spre bugetele localităților, ci apare o complicație;
  9. Consiliul local trebuie să se reunească în fiecare oraș și comună din țară și să emită o hotărâre, pe baza listei primite de la școală și a sumelor aprobate și repartizate de la Finanțe. În hotărârea de Consiliul Local apare atât numărul elevilor beneficiari, cât și cuantumul lunar pe fiecare categorie de bursă pentru anul școlar în curs, cu respectarea cuantumului minim garantat prin hotărâre de guvern – adică 500 de lei pentru performanță, 200 de lei pentru bursele de merit și ajutor social, 150 de lei pentru studiu;
  10. De-abia după ce hotărârea Consiliului Local este aprobată, Direcția de Finanțe Publice a județului transmite banii către primărie;
  11. În final banii ajung la școală și în conturile elevilor.