„Zilele Dreptului”, la Craiova

0
1596
În cadrul manifestrărilor aniversare din anul universitar 2019/2020, în perioada 14 – 15 noiembrie 2019, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova s-a desfăşurat evenimentul „Zilele Dreptului”, o activitate dedicată educaţiei juridice în şcoli, proiect important al Ministerului Justiţiei, la care Oltenia a aderat de la început.
Acţiunile au fost realizate în contextul sărbătoririi a 30 de ani de învăţământ juridic în cadrul Universităţii din Craiova şi s-au bucurat de sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale. Colegiul Naţional „Carol I” este partener în acest proiect, astfel încât elevii sunt participanţi la dezbaterile moderate de practicieni ai dreptului. Atelierul „Răspunderea civilă a minorului” este coordonat de asist. univ. dr.  Anca Gheorghe – notar public; cel de „Protecţia copilului: coordonate şi provocări” are drept strateg pe dr. Mihai Pricină, iar cel de „Fapte care atrag răspunderea penală a minorului” pe av.drd. Bogdan Mihăiloiu,  Baroul Dolj şi mediul profesional regional fiind implicate în educaţia juridică a tinerilor. „Organizarea work – shop – urilor şi întâlnirile studenţilor doctoranzi şi elevilor pe teme de actualitate au avut şi au ca element de discuţie central fapte care atrag răspunderea penală a minorilor, angajarea răspunderii civil delictuale, protecţia minorului. Au fost subliniate şi efectele juridice ale activităţii copiilor în spaţiul virtual, având în vedere preocuparea tot mai mare a acestora”, a precizat prof. univ. dr. Gabriel Olteanu, prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.