În cursul zilei de ieri, lucrători ai Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Bucovăţ au organizat o acţiune în vederea identificării şi prinderii persoanelor urmărite şi a celor care se sustrag executării pedepsei închisorii. În cadrul acțiunii, în comuna Podari, a fost identificat Florian B., de 29 de ani, din comuna Podari, Dolj care avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui vehicul fără permis. Cel în cauză a fost introdus de către polițiști în Penitenciarul Craiova, după cum a anunțat IPJ Dolj.