O lovitură de teatru cu posibile efecte devastatoare pentru stânga democrată

Probabilitatea ca în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale să se impună categoric candidatul ACL, Klaus Iohannis, despărţit de 10 procente de contracandidatul său, Victor Ponta, era mai mult iluzorie, dacă ne raportăm la ceea ce semnalau măsurătorile sociologice (CURS-Avangarde, CSCI, Sociopol, Inscop şi Ires) cu numai două zile înainte. Toate, fără excepţie, îl poziţionau pe Victor Ponta drept câştigător indiscutabil, în pofida unei percepţii de cu totul altă natură din partea omului de rând. Operau toate cu erori impardonabile? Ar fi trebuit să se întâmple un cutremur emoţional de reală magnitudine pentru a schimba trendul de la primul tur. Ori, nici confruntarea televizată – în două runde – a celor doi candidaţi, adjudecată în opinia cvasiunanimă, inclusiv a celor din tabăra ACL, de Victor Ponta, nu l-a adus deloc în avantaj perceptibil pe Klaus Iohannis. Fireşte, la astfel de alegeri prezidenţiale, în departajarea candidaţilor ar fi trebuit să conteze confruntarea programelor de ţară, dar ambele, şi la Victor Ponta şi la Klaus Iohannis, erau centrate precumpănitor pe elemente de centru-dreapta, iar atârnarea de retorică, dacă a avantajat pe cineva, acela a fost candidatul social-democrat. Am avut cea mai absurdă şi mai fadă campanie electorală post-decembristă. Ceea ce s-a întâmplat duminică, sub impactul enorm emoţional, creat de votul diasporei, în principal, a fost un dezastru pentru social-democraţi şi aliaţii lor. Klaus Iohannis (54%) a câştigat faţă de scorul primului tur încă 24 de procente, iar Victor Ponta (45%) doar … 4 procente. Francezii când trăiesc asemenea coşmaruri electorale evocă sistematic „Berezina” (la nord de Borisov, Belarus), locul unei înfrângeri categorice a armatei franceze (21 noiembrie 1812), sub conducerea lui Napoleon, în timpul retragerii din Rusia. Cu ce poate fi asemuit la noi un asemenea dezastru? Poate doar cu imaginea funicularului care se prăbuşeşte, în filmul „Zorba grecul”. Atât de mult a contat tema emoţională generată de erorile organizatorice, în străinătate, de la primul tur? S-a putut trece cu vederea aroganţa şi abuzurile guvernului Boc şi ale întregii guvernări pedeliste? Este vorba totuşi de adjudecarea a 24 de procente în plus faţă de primul tur, votul diasporei fiind covârşitor (85%) pro-Iohannis, ceea ce nedumereşte. Klaus Iohannis a fost oferta unei drepte deslânate, dacă nu besmetice, aptă doar de lozinci inepte, fără nici o legătură cu realitatea, precum „Jos comunismul”. Hipsterii, blamaţi altădată, s-au găsit în aceeaşi barcă sau de aceeaşi parte a baricadei cu politicieni de dreapta. A fost categoric un vot nu pro-Iohannis cât anti-Ponta şi germenele cutremurului emoţional l-a constituit dezordinea din primul tur la votul diasporei, abil amplificată la turul II, în vederea creării unei mase critice de nestăvilit. La acest scrutin au fost, per total, mai multe secţii, ştampile şi urne de vot decât în 2009, când în străinătate au votat 143.000 de români, faţă de 380.000 acum. Dar de ce să ne impacientăm, când statul român nu ştie cu exactitate nici câţi cetăţeni sunt în ţară şi nici câţi sunt peste graniţă, ca să nu mai vorbim de populaţia cu drept de vot. Cum adică, din 20 de milioane avem 18 milioane cetăţeni cu drept de vot? Paradoxal, pe Victor Ponta nu l-a îndoit economia, care a avut creştere de luat în seamă, sau prăbuşirea nivelului de trai, a şi venit cu destule pansamente sociale, ci mai de grabă propriul partid, cu veleitari, trădători şi semidocţi, la grămadă. După un referendum, în 2012, cu 7,4 milioane voturi pro, care erau gata să-l doboare pe Traian Băsescu, şi două rânduri de alegeri – locale şi parlamentare – câştigate sub sigla USL en fanfare, PSD se află din nou în „punctul ianuarie 2010”, la care nici nu s-a gândit. Într-o alocuţiune scurtă, liderul său, Victor Ponta, a încercat să calmeze, ieri, lucrurile, dar nimic nu e sigur. Ca să readuci la respiraţie dreapta, cu care Klaus Iohannis, primar al Sibiului, un neamţ poate cumsecade, fără nici o legătură cu politica mare, a câştigat alegerile, o dreaptă făcută varză, apanajul unei minorităţi vocale, isterice, rupte de realitate, împănată cu secte de factura Tea Party, e o culpă imensă a social-democraţilor. Surpriza alegerilor prezidenţiale din 2014 va rămâne una de referinţă şi chiar uimeşte deja multe cancelarii europene. Fiindcă nu Klaus Iohannis „care tace şi face” a câştigat, ci Victor Ponta a pierdut, trădat, în bunul obicei dâmboviţean, de nu puţini dintre cei pe care conta. A fost ajutat de Liviu Dragnea, şeful de campanie, care făcuse acelaşi lucru şi cu Mircea Geoană. Şi neconsiliat de inteligenţe suple şi dinamice. De bine, de rău Doljul l-a ajutat, deşi poate aşteptările erau mai mari. Cu Klaus Iohannis la Cotroceni şi cu un PSD în avarie, greu de evitat în următoarele luni, este ceea ce doar în vise mai putea năzui Traian Băsescu, totul fiind sinonim cu supravieţuirea sa politică după expirarea mandatului şi continuarea mitului Macovei.