Merkel, dispusă să cedeze în privinţa salariului minim în negocierile cu social-democraţii

0
386
Angela Merkel

Cancelarul german, Angela Merkel, şi-a semnalat disponibilitatea de a accepta cererea social-democraţilor (SPD) privind introducerea salariului minim legal, pentru a-şi asigura acordul acestora în vederea formării unei coaliţii de guvernare, în contextul în care negocierile intră în faza finală, transmite Reuters. Merkel a început să-i pregătească pe conservatori, al căror lider este, pentru un compromis, afirmând, vineri seară, la un marş al tineretului creştin-democrat (CDU), că salariul minim de 8,5 euro pe oră pe care îl cere SPD „va juca un rol” în viitor. „Nu se va impune viziunea noastră privind salariul minim”, a adăugat ea, recunoscând că este puţin probabil ca partidul său să obţină ceea ce doreşte în discuţiile cu SPD asupra acestui aspect. Angela Merkel a câştigat un al treilea mandat la alegerile din septembrie, însă îi lipseşte o majoritate, iar partenerii săi, liberal-democraţii nu au mai intrat în parlament. Acest lucru a determinat-o să încerce să obţină un acord cu SPD, care a avut al doilea cel mai prost rezultat al său în alegeri după cel de-al doilea război mondial, dar rămâne al doilea cel mai mare partid din Germania. Cancelarul vrea să formeze un guvern până la Crăciun, iar discuţiile privind compromisurile asupra diverselor politici ar trebui să se încheie în următoarele zece zile. SPD a renunţat la promisiunea de campanie de a majora taxele pentru cei cu venituri mari, însă nu va ceda în privinţa salariului minim. Conservatorii Angelei Merkel sunt în favoarea introducerii unor salarii minime, însă de la sector la sector, la niveluri stabilite mai degrabă de către angajatori şi salariaţi decât decise de la centru. Pentru SPD, ori va fi introdusă o plată minimă pe oră de 8,5 euro, ori nu va exista nici o coaliţie. „Acum trebuie să vă pronunţaţi, dragi conservatori”, a declarat sâmbătă preşedintele SPD, Sigmar Gabriel, la un congres al partidului care a avut loc la Leipzig. Volker Kauder, liderul grupului parlamentar al CDU, a pregătit, de asemenea, terenul pentru un compromis, afirmând pentru ediţia de duminică a publicaţiei „Bild” că creşterea economică şi crearea de locuri de muncă „nu trebuie să aibă de suferit” din cauza introducerii salariului minim. Unii oameni de afaceri sunt însă de părere că o astfel de măsură va submina competitivitatea. Kauder a apreciat că ar putea fi mai înţelept să se introducă treptat salariul minim în fosta Germanie de Est – unde veniturile sunt mai mici, iar şomajul este mai mare -, pentru a evita eventuale suprimări de posturi. Însă sindicatele care sprijină SPD ar putea considera greu de acceptat o astfel de măsură graduală. SPD cere, de asemenea, concesii în privinţa dublei cetăţenii pentru persoanele din afara UE, faţă de care conservatorii Angelei Merkel se opun de mult timp. Este un subiect importat, în special pentru minoritatea turcă, în privinţa căruia Angela Merkel pare acum dispusă la compromis.