Cei de la Dundee United au fost şocaţi de situaţia întâlnită în Craiova anului 1986
Într-un film dedicat parcursului din Cupa UEFA al echipei Dundee United din sezonul 1986-1987, când formaţia scoţiană a ajuns până în finala competiţiei, componenţii din acele vremuri ai echipei fac referire şi la dubla cu Universitatea Craiova, din turul doi. McInally şi Bannon nu rememorează însă disputele de pe „Central” (1-0 gol Biţă) şi de pe „Tannadice Park” din Dundee (3-0 pentru gazde), ci îşi amintesc doar despre sărăcia în care se scălda Bănie în acele vremuri. Astfel, suporterii scoţieni care şi-au însoţit echipa în deplasarea în România nu au găsit pur şi simplu nimic de mâncare, fiind nevoiţi să apeleze la proviziile delegaţiei de la Dundee United pentru a nu „muri de foame”, după cum declară foştii jucători ai echipei. „Nu cred că am văzut asemenea sărăcie în viaţa mea, am fost în România de trei-patru ori, dar Craiova e una dintre cele mai săraci zone” s-a destăinuit Jim McInally, confirmat şi de coechipierul său, Eamonn Bannon: „O parte din suporterii lui United au însoţit echipa, m-am întâlnit cu ei. Unii dintre ei mureau de foame, nu găseau mâncare, nu aveau de unde să cumpere, i-am luat la hotel şi le-am dat cipsuri şi suc”. Site-ul oltenia-sport.ro prezintă clipul preluat de pe youtube.com în care jucătorii lui Dundee United povestesc întâmplarea din Bănie, dar şi golul reuşit în retur de George Biţă, insuficient pentru a remonta acel 0-3 încasat în repriza secundă a jocului din prima manşă. Dubla cu Dundee United a avut loc în turul secund al Cupei UEFA, după ce oltenii eliminaseră pe Galatasaray Istanbul (2-0 la Craiova şi 1-2 la Istanbul). În acelaşi sezon, „arabii” aşa cum sunt porecliţi cei de la Dundee United, au mai eliminat pe Hajduk Split, Lens, FC Barcelona şi Borussia Monchengladbach în drumul spre finală, pierdută contra echipei suedeze IFK Goteborg. Contra Barcelonei care doar ce pierduse în primăvara aceluiaşi an finala Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, cei de la Dundee United s-au impus de două ori cu acelaşi scor, 1-0.
Mesaj obsecen pentru Dundee United
În jurnalul lui Adrian Păunescu este povestită o întâmplare de la meciul Ştiinţei cu Dundee United, povestită de fiul marelui poet, Andrei Păunescu, în „Jurnalul Naţional”. Astfel, suporterii Ştiinţei au afişat un mesaj care conţinea cea mai cunoscută înjurătură în limba engleză. Sub titlul „Sărăcie şi tembelism”, Păunescu nota: „În timpul partidei de la Craiova, un oficial localnic tembel i se lăuda lui A.P. că a aranjat ca scoţienii să fie primiţi ospitalier, arătându-i, ca dovadă, o pânză uriaşă, întinsă de public la tribuna a doua, scrisă în engleză, pe care camerele de televiziune se înghesuiau s-o filmeze. A.P. i-a spus prostului lăudăros că, dacă ar şti, cât de cât, englezeşte, ar afla că pe pânza respectivă nu e un mesaj de bun venit, ci o înjurătură ordinară: „Fuck you, Dundee United”. Să-i vezi, peste trei minute, pe activişti şi pe miliţieni, cum se luptau cu suporterii, să le smulgă pânza cu care abia se lăudaseră!”
Cupa UEFA, turul al doilea, manşa secundă, 5 noiembrie 1986
Craiova, stadion „Central”, spectatori: 30.000.
Universitatea Craiova – Dundee United 1-0
A marcat: Biţă 59.
Universitatea: Racolţea – Negrilă, Săndoi, Rada, Ungureanu – A. Popescu, Gh. Popescu, Biţă – Cîrţu, Geolgău, Bîcu. Antrenor: Constantin Teaşcă.
Dundee United: Thomson – Malpas, McGinnis, Beaumont, Clark – McInally, Bowman, Milne, Bannon – Sturrock, Redford. Antrenor: Jim McLean.