Un proces complicat, ca toate procesele, în care dincolo de stabilirea unor vinovăţii previzibile, fiindcă în presa europeană, dar şi de peste ocean, s-a vorbit mult, mai este ceva: cea mai mare operaţiune internaţională de sabotaj din istoria modernă. Paradoxul nu poate scăpa atenţiei: Berlinul a trimis în judecată un cetăţean al unei ţări pe care Germania însăşi a finanţat-o şi a înarmat-o de ani de zile. Un fost ofiţer al armatei ucrainiene, Sergiy Kuznietov (arestat în Italia anul trecut şi extrădat) este judecat la Hamburg, pentru atentat cu bombă asupra conductei de gaze Nord Stream. Scafandrii ar fi plasat încărcătura explozivă, echipată cu contoare, pe conductele de gaze, care au explodat câteva zile mai târziu. Acuzarea este clară, dar procesul s-ar putea transforma într-un cutremur politic. Doi jurnalişti de investigaţii, Oliver Schrom şi Ulrich Thiele, autorii unei cărţi, au reconstituit un complot, dar n-au fost singurii. Volodimir Zelenski nu apare în scenariu şi adevăratele creiere ar fi fostul şef al serviciilor secrete militare ucrainiene Wassyl Burba şi fostul agent Roman Cherwinsky, iar unda verde ar fi fost dată de Valery Zalujni, acum ambasador la Londra, cu ambiţii prezidenţiale, pe atunci ministru al Apărării. Execuţia propriu-zisă a operaţiunii a presupus recrutarea de scafandrii civili, unul dintre aceştia petrecându-şi vacanţa în Italia, folosindu-şi numele real. Atacul după cum se ştie a reuşit. S-a spus că atunci când un serviciu olandez de informaţii a aflat, CIA a alertat Berlinul, pentru a-şi proteja sursele. Guvernul german încearcă să menţină echilibrul pe o sârmă întinsă, pe fondul unor nemulţumiri potenţate de AfD. Fostul cancelar german, Olaf Scholz, este acuzat că n-a făcut tot ce i-a stat în putinţă, pentru a apăra infrastructura energetică a Germaniei. Dacă instanţa de la Hamburg va stabili că Kievul s-a aflat în spatele exploziei, sprijinul politic european ar putea fi afectat. Jocul „de-a v-aţi ascunselea” în adâncimea Mării Baltice, pentru a sabota conductele Nord Stream, după 3 ani de anchetă a procurorilor federali germani, are un final. Dezvăluirile laureatului Premiului Pulitzer, Seymour Hersh şi chiar mesajul „s-a terminat” al lui Liza Truss (şefa diplomaţiei britanice) transmis lui Anthony Blinken, după explozie, formează o constelaţie de indicii. Distrugerea a 3 dintre cele 4 conducte Nord Stream a fost rezultatul unei operaţii complexe. S-a pus capăt transportului de gaze ruseşti către Germania, prin Marea Baltică. Paralizarea Nord Stream a fost un dezastru financiar, dar companiile europene (Engie, Unizer, Wintershall Dea, OMV, Shell) n-au căutat să li se facă dreptate, contând pe faptul că un viitor acord reciproc privind Ucraina ar putea fi o soluţie.















