Proiect de combatere a traficului de persoane, inaugurat, astăzi, la Craiova

0
394

Astăzi, s-a celebrat Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. La Craiova, prin Centrul de Asistenţă şi Informare în Detectarea cazurilor de trafic de persoane, inaugurat pe 6 iulie 2021, a fost deschis proiectul “ProActiv”, derulat de Asociaţia “eLiberare”, în parteneriat cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Asociaţia “Centrul pentru Studiul Democraţiei”, susţinut prin Programul “Active Citizens Fund România”, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, prin Granturile SEE 2014 – 2021. La manifestare au participat reprezentanţi ai Administraţiilor Publice locale şi judeţene, precum şi ai instituţiilor cu prerogative în domeniu.

Numărul mic de cazuri de trafic de persoane raportate şi identificate în România, în raport cu situaţia estimată de organizaţiile internaţionale, reprezintă o problemă cu cauze multiple. “De trei ani derulăm activităţi pentru depistarea unor astfel de cazuri, în unităţi de învăţământ, instituţii medicale, Centre sociale. Astăzi, ne-am propus desfăşurarea mai multor activităţi în acest sens. Centrul de asistenţă îşi propune să abordeze această problemă prin îndeplinirea a patru funcţii: Informare, Asistenţă, Consiliere, Notificare”, a precizat Iulian Tănase, coordonator regional al Asociaţiei “eLiberare”.

Sprijin din toate părţile

Problema este una destul de gravă, iar pentru rezolvarea ei este nevoie de implicarea autorităţilor şi de parteneriate interinstituţionale. “Lupta împotriva traficului de persoane este una dintre priorităţile Consiliului Judeţean Dolj. Statistic stăm bine, dar realitatea este cu totul alta. Noi, prin instituţiile aflate în subordine, acordăm o atenţie specială acestui fenomen Au fost investiţi bani în combaterea flagelului, inclusiv prin derularea unor programe cu fonduri europene. Vom fi mereu alături de dumneavoastră” – Cosmin Durle, administratorul judeţului Dolj. Florin Stancu, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj a menţionat: “Această zi este una importantă pentru combaterea traficului de persoane. Suntem un judeţ – pilot în această direcţie, în urmă zece ani, dacă nu mă înşel, în Dolj fiind înfiinţat primul Centru de Protecţia Persoanelor Traficate din ţară. Apoi, acestea s-au extins în mai multe judeţe. Este nevoie de parteneriate între instituţii, pentru a reduce acest fenomen, ideal fiind eradicarea acestuia”. Copiii şi elevii sunt cei mai expuşi flagelului. “Siguranţa elevilor reprezintă o prioritate pentru noi. Colaborăm cu instituţii ale statului – Poliţie, Jandarmi, etc., inclusiv cu ONG-uri. Derulăm foarte multe programe în acest sens” – Aida Ionescu, inspector general – adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. “Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj are, ca una dintre priorităţi, prevenţia. Prin cei 60 de specialişti, asigurăm consiliere, iar, în unităţile de învăţământ care nu au consilier psihologic, sunt patru specialişti care merg acolo, când apar probleme ” – Elena Cocoş, director al CJRAE Dolj. “Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj depune eforturi pe acest segment, având o comisie de monitorizare a cazurilor semnalate. Activitatea de prevenţie este foarte importantă, fiind vizaţi atât adulţii, cât şi copiii. Colaborăm foarte bine cu toate instituţiile ” – insp. pr. Ana Constantin, coordonator al Compartimentului de Analiză şi Prevenirii Criminalităţi din cadrul IPJ Dolj.