Nu este pentru prima dată când scriu despre Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova. De data aceasta am un motiv nou: Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, sub a cărui oblăduire se află şi Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, exultă de-a dreptul, după ce, din două deplasări „fertile” la Paris şi Stockholm, a obţinut ceea ce îşi dorea. În urma diligenţelor de rigoare, nu excesiv de complicate, dar nici excesiv de simple. La Paris, de la teatrologul George Banu, fost preşedinte al Asociaţiei artiştilor de teatru din Europa, a obţinut donaţii personale, de arhivă, şi întreaga bibiotecă, iar de la Nicolas Adam, pictor şi poet, tablouri şi lucruri personale. De la Stockholm ar putea primi, ca donaţie, arhiva personală a Gabrielei Melinescu, cărţi şi tablouri, iar de la Grigore Cugler corespondenţă şi documente de arhivă. Ce poate fi înţeles, ca să simplificăm lucrurile: prin eforturi realmente notabile, Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, a cărui inaugurare este prevăzută pentru luna martie a anului viitor, găzduit de fosta „Casă Dianu”, monument istoric impunător al urbei, restaurat printr-un proiect cu finanţare europeană, va fi o instituţie de cultură unică în ţară. Am enunţat în articolele precedente ce va cuprinde, fondul de carte de aici, şi reamintesc arhivele Cenaclului de la Neuilly şi ale Asociaţiei Hyperion, fondul personal de carte al lui Leonid Mămăligă, Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, ceva din Mircea Eliade, donaţii ale istoricilor de mare prestigiu Dan Berindei şi Dinu C. Giurescu. Şi asta nu e totul. Nu putem scoate din discuţie susţinerea constantă a Consiliului Judeţean Dolj, de fapt iniţiatorul acestui proiect inedit, prin preşedinţii ei Ion Prioteasa şi acum Cosmin Vasile. Relevant este totuşi un aspect ce nu poate fi ocultat: considerat un bastion al social-democraţilor, Doljul a fost mereu etichetat, e drept destul de frivol, ca un „judeţ roşu”. Sună anacronic. Ei bine, tocmai la Craiova, se înfiinţează cu destule eforturi, acest Muzeu al Cărţii şi Exilului Românesc, reabilitându-se cum spuneam o bijuterie arhitecturală, de la începutul secolului trecut, prin aportul unor restauratori de faţade, de lemn, piatră, metal, şi al unor sculptori şi pictori remarcabili. Toate aceste nu pentru a corecta o imagine anacronică, pur şi simplu confecţionată aiurea sau pentru a destructura o simbolistică desuetă, ci pentru a respecta cu inteligenţă, discernământ, deplină responsabilitate, personalităţi ale culturii româneşti, spirite libere, în ciuda unor ignare suspiciuni. Ca o probă de luciditate, onestitate intelectuală. Se poate vorbi chiar de un apolitism de substrat. Nu vom cădea fireşte în idolatrii, care isterizează, falsifică, anatemizează, tot ce nu o confirmă, dar, prin cunoaştere aprofundată, tinerii vor putea prelua ce e viu, încă, în gândirea unor mari spirite ale neamului românesc. Craiova culturală, sau vocaţia pentru cultură a Craiovei, prin întreaga sa infrastructură, va trezi indiscutabil un interes sporit, atât craiovenilor cât şi celor care vizitează acest oraş.
