Balonul de Aur: Karim Benzema – ziua gloriei

0
277

Karim Benzema (Real Madrid), Sadio Mane (ex-Liverpool, Bayern Munchen), Kevin De Bruyne (Manchester City), Robert Lewandowski (ex-Bayern, FC Barcelona), Mohamed Salah (Liverpool), Kylian Mbappe (PSG), Thibaut Courtois (Real Madrid), Vinicius Jr (Real Madrid), Luka Modric (Real Madrid), Erling Haaland (ex-Dortmund, Manchester City), acesta este Top 10 în clasamentul final al Balonului de Aur. Imaginea serii: Zinedine Zidane, ultimul laureat francez în 1998, ex-antrenor la Real Madrid, a remis Balonul de Aur 2022 lui Karim Benzema. După Stanley Mattews, primul Balon de Aur în 1956 la 41 de ani, Karim Benzema este laureatul cel mai vârstnic (34 ani şi 10 luni). Mama atacantului francez a urcat pe scenă acompaniată de fiul jucătorului, Ibrahim Benzema (5 ani). Starul lui Real Madrid a evocat în alocuţiunea sa perioada în care n-a putut fi selectat (2015-2021). Alte trofee decernate aseară: Clubul anului: Manchester City; Trofeul Iaşin: Thibaut Courtois, cel mai bun portar al sezonului 2021-2022, Trofeul Muller: cel mai prolific atacant, Robert Lewandowski -57 goluri cu Bayern Munchen şi reprezentativa Poloniei; Premiul Socrates: Sadio Mane, pentru angajamentul social al jucătorului, câştigător al Cupei Africii pe Naţiuni; Trofeul Kopa: Gavi (18 ani) de la FC Barcelona.

Polemică: pentru cotidianul spaniol AS este o lipsă de respect, faţă de cel mai bun club al Europei (Real Madrid) ca Manchester City să fie declarată echipa anului. Este un atac la Florentino Perez. Este un atac contra echipei din Superligă.