Un statut, cel de polonez, care ar trebui privit cu maturitate la Bruxelles!

0
385

Relaţiile Varşoviei cu Bruxellesul sunt din ce în ce mai tensionate, după ce Tribunalul Constituţional polonez (echivalentul Curţii Constituţionale de la noi) n-a recunoscut autoritatea Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa legii fundamentale a Poloniei. Prin această decizie temerară a Tribunalului Constituţional polonez, conflictul de peste 5 ani, pe statul de drept, dintre Varşovia şi Bruxelles, cunoaşte o nouă escaladare. Comisia Europeană şi-a vărsta indignarea pe judecătorii constituţionali de la Varşovia, precizând că decizia acestora ridică probleme foarte serioase în legătură cu întâietatea dreptului UE. La rândul său, premierul Mateusz Morawiecki a denunţat public imixtiunea executivului comunitar în treburile interne ale Poloniei. Până în prezent Varşovia a respins mai multe decizii ale CJUE. Mai amintim că şi Curtea Constiituţională de la Karlsruhe nu s-a conformat unei decizii CJUE. Pe de altă parte, Bruxellesul consideră că liderul PIS, Jaroslaw Kaczynski, n-a încetat să corodeze independenţa justiţiei, sancţionând judecătorii rebeli, prin numirea unei apropiate, Julia Przylebska, în fruntea Tribunalului Constituţional. Opoziţia condusă de Donald Tusk a chemat la proteste, zvonind intenţia de „PolExit” care pune în discuţie ajutorul economic al UE. Pentru Uniunea Europeană, se spune, a sosit momentul adevărului. Dispune în prezent de un mijloc de presiune: 36 miliarde euro pe care Varşovia le aşteaptă prin planul de ralansare europeană anti-Covid-19. În repetate rânduri, autorităţile poloneze au arătat că UE şi-a depăşit mandatul, prin încercarea de a împiedica reformele guvernamentale în domeniul justiţiei. Totul a început în momentul în care guvernul de la Varşovia a cerut Tribunalului Constituţional să-şi exprime opinia asupra regulamentului european care stipulează că drepturile homosexualilor şi ale transcedentarilor trebuie predate în toate şcolile din statele membre. Polonia, o ţară catolică, a cerut o clarificare pentru validarea acestei norme europene, altminteri discutabilă. Pentru Bruxelles, ceea ce s-a întâmplat în Polonia nu înseamnă doar un dezacord legislativ, ci o erezie. Numai că de aici începe o altă discuţie. Când în 2006, unul dintre celebrii dizidenţi ruşi, Vladimir Bukovski, publica una din cărţile sale de referinţă „Uniunea Europeană… o nouă URSS”, s-a considerat că are dreptate perfectă până la jumătatea pledoariei. Libertatea de expresie nu e încălcată, însă ai nevoie de tot mai mult curaj pentru a îndrăzni să spui ceva împotriva curentului dominant. Pe scurt, în Europa contemporană, ca şi în URSS-ul lui Brejnev, ai dreptul să gândeşti ce vrei dar cu condiţia de a exprima numai ceea ce ideologia îţi îngăduie. Oamenilor nu li se impune ce să creadă, ci li se cere numai să se comporte ca şi cum ar crede. Sau, dacă nu, să tacă. În inima celei mai îndrăzneţe construcţii ridicate în numele postistoriei, Polonia –confruntată cu o istorie neagră gata să-i nege existenţa politică- a rămas retrasă în identitatea sa religioasă. În numeroase situaţii Biserica Catolică a preluat funcţiile statului, mereu abolit şi a menţinut cultura mereu colonizată a naţiunii. Catolicismul a devenit, la un moment dat, singura formă de recunoaştere reciprocă a polonezilor, mai ales în perioadele lungi în care statul polonez nu mai era de găsit pe hartă. Reacţia polonezilor a fost rezistenţa pură, reacţie aparent „iraţională”, refuzul neclintit al nuanţelor de rezistenţă pasivă sau comprimis de supravieţuire. Fronda poloneză, la unele decizii ale Bruxellesului, oricât de răstălmăcită, e un act greu de justificat în ordinea pragmatică. Logica acestui gen de comportament istoric e mai greu de înţeles, dar se reazămă pe un fond istoric imbatabil. Opunându-se fără ezitare marilor forţe ale agresiunii imperial-europene, polonezii au devenit foarte siguri pe identitatea şi pe locul lor în istorie, ba chiar excesiv de siguri şi nu vor să adere la noi forme ale ideologiei europene, precum „corectitudinea politică” de la care dacă te abaţi rişti ostracizarea. Acesta este motivul pentru care Polonia refuză sau mai bine zis nu are cum să accepte încolonarea pasivă în noua ordine europeană, în care suveranitatea devine un moft.