Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Au început negocierile la Pachetul Mobilitate”

0
563

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism din Parlamentul European, susţine că legislativul face eforturi în cadrul negocierilor cu Comisia și Consiliul pentru a oferi tuturor transportatorilor din Uniunea Europeană avantajele prezentate în Pachetul Mobilitate. Adică, nu doar celor din Europa Centrală…”Au început negocierile la Pachetul Mobilitate. Între timp m-am întâlnit și cu reprezentanții transportatorilor rutieri și le-am spus ceea ce am mai spus în multe alte ocazii: că acest pachet a fost elaborat fără a se respecta regulile de bază, fără studiu de impact și cu o consultare pripită a statelor membre. Comisarul pentru Transporturi, doamna Violeta Bulc, dorește să finalizeze acest dosar foarte repede. Vestea bună este că, practic, nu mai are timp, pentru că la sfârșitul lui octombrie va părăsi această poziție. Parlamentul face erforturi pentru a se ajunge în cadrul trialoguriulor cu Consiliul și Comisia la un rezultat bun pentru toți transportatorii din Europa, și nu doar pentru cei din Europa centrală, cum este actualul text. Împreună cu colegii mei, raportori din umbră și din alte grupuri politice, vom încerca să ne atingem acest obiectiv. PPE încearcă să ajungă la o strategie pentru a asigura o poziție a grupului conformă cu realitatea din interior, în condițiile în care grupul este divizat și nu există o majoritate în chestiunea Pachetului de Mobilitate. Voi avea discuții și cu Comisia și cu Consiliul pe acest dosar. Ce voi propune, între altele: excluderea prevederilor care obligă șoferii să se întoarcă acasă după 4 săptămâni, odihnă în cabină, după ce vor exista parcările securizate, condiții mai bune de cabotaj și îmbunătățirea condițiilor pentru detașarea șoferilor.“, a precizat deputatul european.