Coferinţă internaţională, la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova

0
457

Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova a fost gazda, în perioada 14 – 17 octombrie Conferinţei comandanţilor liceelor militare din Europa , “Un start pentru abordări comune”, organizată de Direcţia Generală Management Resurse Umane din cadrul MApN. Alături de reprezentanţii Craiovei, au participat comandanţi şi reprezentanţi ai elevilor din celelalte colegii militare din România: “Mihai Viteazu” Alba Iulia, “Dimitrie Cantemir” Breaza, “Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, “Alexandru Ioan Cuza” Constanţa, cărora li s-au alăturat comandanţi ai instituţiilor militare de învăţământ liceal şi elevi de la Liceul Militar “Ivan Bogun” Kiev, Liceul Militar de Marină din Odessa şi de la Military Grammar School din Belgrad. În deschiderea conferinţei s-au prezentat caracteristicile sistemului de învăţământ liceal militar din România, iar lucrările au continuat cu detalii despre particularităţile fiecărei instituţii. Întâlnirea a avut ca scop extinderea cooperării dintre unităţile de învăţământ de profil, prin angajarea în proiecte educaţionale comune, schimb de expertiză, experienţă profesională şi elevi.