Selecţionerul Victor Piţurcă, până la urmă, a dus reprezentativa de fotbal a României acolo unde ne aşteptam cu toţii să o ducă, încă din momentul tragerii la sorţi a componenţei grupelor preliminariilor Campionatului Mondial de anul viitor, din Brazilia: la baraj. Nici un optimist incurabil nu-şi imagina că vom putea devansa, în clasamentul grupei, galonata echipă a Olandei. Care ne-a şi administrat două „corecţii” de ţinut minte. Din păcate, dincolo de această ispravă a calificării la un „baraj” care ne menţine în cărţi, cum se spune, şi întreţine suspansul, dacă trebuie spus ceva, atunci acel „ceva” este că jucăm urât sau nu arătăm… nimic. Nu provocăm teamă nici unui adversar. Este adevărat că şi fondul de jucători de valoare din campionatul intern, dar şi „de afară”, este limitat, la toate acestea adăugându-se fluctuaţiile de formă sportivă şi inclusiv „criteriile de selecţie”, nu rareori de neînţeles, ale selecţionerului Victor Piţurcă, consecvent propriei intuiţii. A convoca la lot, de pildă, pe Gabriel Torje şi Ciprian Marica, fără ca aceştia să fie titulari la echipele lor de club din Spania, este un hazard fără egal în fotbalul european. Sigur, până la urmă preferabil e să joci prost, inestetic, invocând imensa presiune psihică, dar să-ţi atingi obiectivul, decât invers. Să joci plăcut ochiului şi să nu te califici. Şi ajungând aici ne putem gândi la tânăra echipă a Austriei, la echipa Cehiei şi chiar a Bulgariei, „în cărţi” până la înfrângerea neaşteptată de la Erevan, în faţa Armeniei. Care, la trei zile distanţă, a remizat şi pe terenul vicecampioanei en titre a Europei, Italia, aceasta pierzând patru locuri, drept consecinţă, în clasamentul FIFA. Să revenim: încă „e bine” aşadar. Doar că întreaga strategie a fotbalului impusă de FRF este găunoasă şi dovadă sunt rezultatele de la echipele de juniori şi tineret. Temă de dezbatere sterilă. S-a convenit asupra „ajutorului indirect” dat de echipa Olandei, care nu s-a predat la Istanbul, în faţa reprezentativei Turciei, cu „împăratul” Fatih Terim pe banca tehnică. Şi acesta este adevărul. Numai că echipa Olandei şi în stare de ebrietate, dacă ar cocheta cu aşa ceva, nu putea pierde pe Sukru Sarakoglu, cu jucătorii trimişi de legendarul selecţioner Louis Van Gaal, cu biletele pentru Rio în buzunar. Dacă Olanda s-a opus accederii României în Schengen, nu a mai făcut acelaşi lucru cu trimiterea României la baraj. Ar fi fost jenant pentru palmaresul său, deşi nu şi-a atins obiectivul de a prinde loc între cei 8 capi de serie, oficializaţi ieri de FIFA. Deşi în lumea de azi, până şi etica sportivă s-a privatizat. Victor Piţurcă este, categoric, un antrenor norocos, deşi se spune că norocul şi-l face omul. Când, însă, ne aducem aminte că a putut să-l plaseze pe Gabriel Tamaş fundaş dreapta, pentru marcaj la Arjen Robben, în partida de la Bucureşti (1-4) cu reprezentativa Olandei, ca să dăm un exemplu de perplexitate trăită, ce să mai spunem despre „ochiul” său de tehnician. Dar ceva trebuie să mai adăugăm. O întâmplare, cu izul ei de… inspiraţie. Prin aprilie 1985, înaintea unei partide contând pentru preliminariile CM din Mexic, cu reprezentativa Angliei (cu Bobby Robson la conducerea tehnică), Nicolae Negrilă, fundaşul de fier al Craiovei, a săvârşit o năzbâtie, care răsuflase în rândul suporterilor, dar şi în presa vremii, şi urma să suporte consecinţele, într-o şedinţă a Secţiei de fotbal, prezidată de universitarul Constantin Bărbăcuioru. Părerile membrilor secţiei erau unanime: Negrilă urma să fie suspendat. În toiul şedinţei a apărut selecţionerul Mircea Lucescu şi preşedintele FRF Mircea Pascu, care aveau de făcut o diligenţă: Negrilă să nu fie suspendat, pentru a putea fi convocat la lot, fiindcă la un atacant „de bandă” cu era englezul Barnes, de o velocitate impresionantă, altă soluţie tehnică de „strunire” nu exista. Ceea ce s-a şi întâmplat. La 1 mai 1985: România-Anglia se încheia cu scorul de 0-0, iar Barnes era înlocuit în minutul 73 de Waddle. Am avut atunci calitatea de mediator. Deşi după Euro ’84 eram în relaţii mai mult decât glaciare cu selecţionerul. Dar asta e o altă poveste.
