Aşteptat cu vădit interes de liderii PDL, aflaţi în febra pregătirilor premergătoare alegerilor parlamentare, Congresul Partidului Popular European (PPE) găzduit, în premieră, de Palatul Parlamentului din Capitală, a avut anunţată, potrivit propriului site, o agendă eminamente organizatorică: alegerea conducerii partidului paneuropean, ce are loc, conform statutului, o dată la trei ani; discutarea platformei program a PPE şi aprobarea unui manifest al formaţiunii; conturarea unui profil al candidatului popularilor europeni pentru preşedenţia PE în 2014. Dacă liderii PDL, în calitate de amfitrioni, au dorit să se simptă binecuvântaţi de „mai marii” PPE – Jose Manuel Barroso, Wilfried Martens, Joseph Daul, Herman van Rompuy, Angela Merkel sau Donald Tusk – programaţi să aibă alocuţiuni, mesajle degajate, cel puţin în ziua de ieri, nu au avut încărcătura afectivă şi partizană aşteptată. Deşi nu au lipsit “săgeţile “ la adresa socialiştilor europeni, care s-au reunit la Bruxelles, deşi urmau să facă acelaşi lucru la Bucureşti. Ce a declarat liderul grupului PPE, Joseph Daul, s-a tot auzit în vara fierbinte a acestui an: „Europa are nevoie de mai multă Europă”; „reformă, creştere şi responsabilitate”, „am fost motorul creşterii economice”. Şi alte platitudini. Francez fiind, Joseph Daul ştie din propria ţară trendul partidelor politice, mai ales că UMP-ul său (dreapta) a pierdut toate rândurile de alegeri. A critica politicile stângii care „se încăpăţânează să creadă că va regăsi creşterea îndatorând generaţiile viitoare”, când toate partidele de dreapta, inclusiv CDU-ul Angelei Merkel, au probleme reale în alegeri, indiferent de natura acestora, ultimul exemplu oferindu-l Cehia, nu înseamnă mai nimic, în afară de demagogie. Euroscepticismul care erodează Uniunea Europeană este alimentat în principal de consecinţele nefaste ale politicilor de dreapta, astăzi recunoscându-se aproape unanim că austeritatea în exces, cum s-a întâmplat în România, pe reţetele recomandate, nu s-a dovedit „cartea câştigătoare”. Şi lumea a ieşit în stradă. Dacă disputa popularilor cu socialiştii, la nivelul Parlamentului European, constituie chiar expresia democraţiei europene, asta nu înseamnă că dreptatea deplină înclină sistematic de partea PPE. „PPE nu este partea cea bună în lupta pentru apărarea valorilor europene”, a spus, marţi, liderul gupului ALDE din PE, Guy Verhofstadt, fost prm ministru al Belgiei. Şi Joseph Daul şi Wilfried Martens, preşedintele partidului, s-au dovedit în această vară extrem de vocali şi excesivi de solidari cu „cauza PDL” susţinând nemijlocit sau prin demersuri indirecte la alţi decidenţi că „veghează la respectarea democraţiei din România”. Nu Viviane Reading, comisarul european pentru justiţie acuza Parlamentul României de lovitură de stat? Nu picta propaganda pedelistă, la Bruxelles, România drept un fel de “faţa Luncii” a UE. Dacă s-au convins ulterior de exagerările provăduite este greu de spus. Pot însă fi convinşi că într-o democraţie nu preşedintele demite poporul, ci exact invers. Şi este cu neputinţă ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Joseph Manuel Barosso, preşedintele CE, importanţi actori ai mecanismului de putere european, să nu fi ştiut acest lucru în ignorarea votului a 7,4 milioane de români. Şi stropit cu „apă vie”, din ulcioarele PPE, ARD (cu pivotul ei principal PDL) rămâne în sondaje, acolo unde se află.
Excepţional discursul premierului polonez Donald Tusk despre ipocrizia în politică. S-a detaşat de toţi ceilalţi vorbitori.
