Dacă săptămâna trecută Complexul Energetic Craiova, în speţă Sucursala Craiova II, cea care asigură energia termică în Craiova, închidea robinetul de apă caldă la jumătate dintre punctele termice din oraş (PT), de azi vine rândul celeilalte jumătăţi. Ce-i drept, numai acelora care au acumulat datorii de peste 3 miliarde lei vechi, după cum a precizat, ieri, Constantin Hoancă, directorul Electrocentralei Craiova II.
Acesta a explicat: „Atenţionarea care a fost făcută către Regia de Termoficare, privitoare la datoriile către Complexul Energetic, a fost emisă încă de acum o lună, cu lăsarea timpului corespunzător pentru eliberarea sumelor către Complex. Lucrul acesta nu s-a întâmplat şi atunci s-a mers la închiderea a jumătate din punctele termice, în perioada în care se livra apă caldă menajeră. Din 105 PT-uri, 50, care nu aveau datorii atât de mari, au fost lăsate în funcţiune, iar 54 au fost închise. Pentru a nu crea discriminare între cei care au plătit şi cei care nu au plătit, de vineri, 14 octombrie a.c., în partea secundară, la punctele termice, s-au debranşat numai cei rău-platnici şi s-au conectat bunii-platnici. La cele 54 de PT, cei care şi-au achitat facturile de până în 3 miliarde lei vechi, sunt în funcţionare pe apă caldă”, a explicat Constantin Hoancă.
Acesta a adăugat: „De mâine (azi – n.r.) vom trece şi la cei care au fost lăsaţi în funcţie, cealaltă jumătate, pentru că mai sunt şi acolo asociaţii care au proprietari ce nu şi-au achitat datoriile. Aşadar, o să trecem la debranşarea celor care au facturi cu valori de peste 3 miliarde de lei vechi”. Acesta a mai precizat că la 26 de PT-uri, la care sunt conectate creşe, grădiniţe, şcoli generale, o parte dintre licee şi spitale, s-a dat drumul la căldură. „Pentru PT-urile care au rămas în funcţiune şi nu sunt datorii, la cerere se poate furniza şi energie termică. Până la această oră nu este nici o cerere pentru livrarea de căldură”.
De ce sa se faca cerere de furnizare a energiei termice daca este o lege care stabileste conditiile in care se livreaza(temperaturi sub 10 grade trei zile la rind,cred ca s-au indeplinit aceste conditii)
Cum este posibil sa nu gasiti o solutie pentru a nu-i pedepsi pe cei care platesc????? adica, sunt locatari care-si platesc cu constiinciozitate darile, iar pentru ca altii nu o fac, hai sa-i pedepsim pe toti. Nu stiu, trebuie sa gasiti solutiile tehnice necesare. Altfel, probabil ca se va intampla urmatorul fenomen-ceea ce-mi trece si mie, BUNA PLATNICA, prin cap, sa nu mai platim nici cei cinstiti darile, pentru ca e clar, le platim degeaba. Suntem taxati cu totii.
O mare mizerie, TOTUL!!!!si incompetenta cu carul.
Comments are closed.