Handbalistele Craiovei au pierdut în ultima secundă la Bistriţa

0
514

Handbalistele de la SCM Universitatea Craiova au trecut pe lângă şansa de a obţine un rezultat pozitiv în fieful Gloriei Bistriţa, una dintre reprezentantele României în Champions League, formaţie pregătită de selecţionerul Florentin Pera. În meciul din etapa a 4-a a Ligii Florilor, fetele antrenate de Ovidiu Mihăilă au încasat gol în ultima secundă de joc de la internaţionala franceză Gnonsiane Niombla şi au pierdut cu 26-25 (16-14).

Au jucat pentru SCMU Craiova: Darly Zoqbi De Paula, Jovana Risovic – Claudia Paşcan 4 goluri, Katarina Dzaferovic 4, Francielle Gomes da Rocha 4, Katarina Bojicic 3, Asli Iskit 3, Dijana Mugosa 3, Zeljka Nikolic 2, Camila Micijevic 1, Valentina Blazevic 1, Nicoleta Tudorică, Andreea Mihart, Patricia Moraru, Orsolya Maria Mozes, Teodora Popescu.

După 4 etape din Liga Florilor, handbalistele Craiovei ocupă locul 6, cu 6 puncte, iar în etapa următoare vor evolua pe teren propriu, cu Gloria Buzău, la începutul lunii octombrie.