„N-am crescut cu cozonac”, un album muzical cu totul și cu totul special

0
79

Alinn Pop are o poveste de viață aparte pe care, cu multă sensibilitate, și-a legat-o pentru totdeauna de muzică. A cântat de mic, dar a trebuit să aștepte până acum ca să-și imprime, pe un CD, vocea, una deosebită care, cu siguranță, vă va încânta sufletele. Albumul său de debut, intitulat sugestiv „N-am crescut cu cozonac”, va fi lansat chiar în această seară, la restaurantul „Vivaro” din Craiova, acolo unde tânărul interpret îi așteaptă pe toți prietenii și cunoscuții ca să se bucure împreună de un început pe care și l-a dorit dintotdeauna.

 

Alinn Pop s-a născut în satul doljean Galiciuica, iar primul contact cu muzica populară l-a avut prin intermediul micuțului aparat de radio din casa părintească. „Când auzea un cântec la radio, mama scria repede versurile și eu le învățam apoi de la ea”, își amintește Alinn. Era nelipsit de la serbările școlii, unde participa întotdeauna cu câte un cântecel pe care, muncitor din fire, îl exersa de multe ori înainte de a urca pe scenă. În fiecare duminică era în strană, la bisericile din Galiciuica și Băilești, vocea sa caldă distingându-se în cor. A urmat Facultatea de Drept din Craiova, dar dorul pentru muzică tot nu i-a dat pace. Student fiind, s-a înscris și la cursurile Școlii Populare de Artă, Secția Canto-Muzică populară unde a învățat să se cunoască mai bine și să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, să fii solist de muzică populară.

O stea la … „Ploaia de stele”

A simțit, însă, că Dumnezeu i-a fost dintotdeauna aproape, călăuzindu-i pașii în viață. A participat la concursul „Ploaia de stele” și a ajuns până în semifinală, fiind o adevărată rampă de lansare pentru el. Vocea sa deosebită a fost remarcată imediat, astfel că, la scurt timp, a fost cooptat în trupa „Etno”. Din 2005, Alinn Pop a mers peste tot prin țară și a cântat în fața a mii de oameni. A fost o perioadă frumoasă, dar care s-a terminat. După trei ani de colaborare, Alinn a părăsit trupa „Etno” și s-a reîntors la meseria de jurist pentru care se pregătise. Între timp o cunoscuse pe actuala sa soție, Viorica, pe atunci studentă la Teologie, și au întemeiat o familie. Dar dorința de a cânta persista într-un ungher al sufletului său și tot nu-i dădea pace. În prima zi a anului 2009, a urcat din nou pe scenă, participând cu un recital în deschiderea concertului de Revelion al lui Bonnie Tyler, din centrul Craiovei.

Un album îndelung așteptat

Alinn Pop s-a decis atunci pe loc să aibă o carieră solo. Visa la propriul său album muzical pe care să se regăsească vocea sa, dar și care să-l reprezinte întrutotul. Aveau să treacă mai mulți ani până când, printr-o întâmplare fericită, regizată tot de bunul Dumnezeu, Alinn avea să o întâlnească pe textiera Alina Săndoi, colega noastră de la „Cuvântul Libertăţii”. O iubitoare de folclor autentic și provenind dintr-o familie de preoți, Alina a fost cea care „i-a citit inima” și i-a putut astfel scrie versurile dintr-o suflare. A fost ușor apoi ca vocea caldă a lui Alinn Pop să se modeleze cu textul. Albumul „ N-am crescut cu cozonac” s-a închegat repede, crescând și el ca un aluat de cozonac. După multă așteptare, dar printr-o minune, colecția sa de cântece, primele pe care tânărul interpret își vede, în sfârșit, numele, este acum gata și este pregătită să ajungă în casele dumneavoastră. Cunoscându-i povestea de viață, sensibilitatea și căutările sale continue înspre muzica populară autentică, vă recomandăm cu toată căldura să-l ascultați cântând pe Alinn Pop!

Alina Săndoi, textier

„Cel mai mult l-a iubit Dumnezeu pe Alinn Pop într-o senină zi de mai când i-a picurat în glas toată căldura şi puritatea florilor de primăvară. Am avut bucuria să-i scriu versurile pentru acest album şi, de la început, am avut convingerea, recunoscându-i talentul, că le va pune în valoare. Și a reuşit prin felul său aparte de interpretare să ne poarte, măcar pentru câteva clipe, în lumea copilăriei, dulce ca zahărul pe pâine. Din prima clipă am ştiut că am întâlnit un om cu o personalitate puternică, o persoană cu totul deosebită, plină de rafinament, înţelepciune şi bunătate. Prin felul în care interpretează folclorul autentic, ne transmite tuturor echilibrul, puritatea şi nobleţea, valori ale sufletului său bun, dublate de sensibilitate, măiestrie şi un real talent. În această zi specială, mult aşteptată de el, îi doresc din toată inima să se bucure de succesul pe care îl merită din plin, să-i dea Cel de Sus, pentru toţi cei dragi, darul cel mai de preţ: sănătate, aşa cum frumos cântă el: Eşti sănătos, eşti bogat! Pentru că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, vreau să cred, că şi pentru Alinn are planuri nebănuite, pe măsura sufletului său mare şi curat!”.