Violente manifestări în Afganistan şi Pakistan

0
325

Câteva mii de afgani au protestat ieri, la o manieră violentă, contra difuzării filmului ostil islamului, incendiind maşini ale poliţiei pe o arteră din Kabul, unde se află reprezentanţele NATO şi SUA, au indicat autorităţile. Este prima manifestare violentă în capitala afgană contra filmului „Inocenţa musulmanilor”, un lung metraj de slabă calitate artistică, dar care a condus la violenţe în Libia, Yemen, Egipt şi Sudan. În Pakistan, mii de persoane au manifestat duminică pentru denunţarea filmului ce denigrează islamul şi 8 persoane au fost rănite în confruntările cu poliţia din faţa consulatului american din Karachi, după cum au indicat surse ale poliţiei. Forţele de ordine au tran focuri de armă în aer şi au făcut uz de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, pentru dispersarea miilor de persoane, adunate la chemarea lui Majlis e Wahadatul Muslimeen, un organizator religios şiit. Manifestanţii au reuşit să străpungă cordonul de poliţişti, să se apropie de clădirea consulatului american din capitala economică a Pakistanului, asupra căreia au aruncat cu pietre. „Jos America”, „Ne vom sacrifica vieţile pentru salvarea onoarei Profetului”, „Spânzuraţi realizatorii filmului” au strigat protestatarii. Ciocnirile au făcut 8 răniţi, a declarat pentru AFP şeful poliţiei din Karachi, Iqbal Mehmood, precizând că cel puţin 20 de persoane au fost arestate. Potrivit unui alt oficial al poliţiei, Asif Ijaz, „poliţia a utilizat gaze lacrimogene după ce protestatarii au refuzat să se supună avertismentelor”. Nici un membru al personalului consulatului american n-a fost rănit, iar clădirea nu a fost avariată, a spus Ricard Silver, un purtător de cuvânt al reprezentanţei diplomatice. Tot la Karachi, o altă adunare, de circa 1.500 de persoane, s-a ţinut la chemarea organizaţiei pro-talibane Jamiat Ulema-e-Islam (JUI). La Lahore, un mare oraş din estul Pakistanului, circa 6.000 de persoane s-au adunat pentru a protesta contra filmului, în timp ce alte câteva sute de persoane s-au făcut auzite la Quetta (sud-vest), Multan (centru) şi Muzaffarabad (Kashmirul pakistanez). În întreg Pakistanul filmul a fost denunţat, suscitând violenţe anti-americane în lumea arabo-musulmană. Poliţia a întărit securitatea misiunilor diplomatice americane în Pakistan după atacurile asupra consulatelor şi ambasadelor din Egipt, Libia şi Yemen. După cum se ştie, ambasadorul american şi trei agenţi americani au fost ucişi la Benghazi, în timpul atacului asupra consulatului.