România a rămas în grupa I a Cupei Davis

0
301

Victor Crivoi s-a impus în ultimul meci, jucând aproape 5 ore în faţa finlandezului Heliovaara

În ciuda lipsei crase de inspiraţie şi interes a Federaţiei Române de Tenis, echipa de Cupa Davis a României s-s impus în faţa Finlandei şi a rămas în prima grupă, în zona euro-africană. A fost un meci dramatic atât pe parcursul celor 3 zile, cât şi în ultimul său act, însă numai Ruxandra Dragomir, şefa FRT şi acoliţii săi au echilibrat disputa. În primul rând din cauza lor cei mai buni jucători români, Adrian Ungur şi Victor Hănescu, nu au răspuns convocării. Ungur a ajuns în finală recent la Braşov, iar în timp ce noi ne chinuiam cu Finlanda, Hănescu îşi adjudeca challenger-ul de la Banja Luka. Apoi, „nudista” Ruxi Dragomir a poruncit ca meciul de la Cluj să se joace pe o suprafaţă artificială, un hard acrylic, care, deşi mai lent ca alte terenuri de acest gen, a fost pe placul finlandezilor, care nici nu se aşteptau la o asemenea favoare. Aceştia s-au arătat aproape şocaţi de alegerea românilor, care şi-au spulberat din start cel mai mare avantaj al statutului de gazdă. Dacă s-ar fi apelat la zgură, Jarkko Nieminen, locul 39 ATP şi cel care a adus 2 puncte nordicilor, nici măcar nu ar fi răspuns convocării căpitanului nejucător Tillikainen. Astfel, ne-am fi îndreptat spre un 5-0 lejer, Heliovaara fiind şi el „certat” cu zgura, suprafaţa favorită a românilor, cea pe care s-au disputat o mulţime de turnee challanger sau futures în acest an chiar în România. Practic, indiferent care ar fi fost componenţa echipei României, aceasta nu ar fi avut probleme în a rămâne în grupa I a Cupei Davis.

Crivoi a revenit de la 1-4 în setul decisiv

În condiţiile date însă, Nieminen şi-a acontat cele două puncte scontate, deşi doar prin plusul de experienţă l-a depăşit pe Marius Copil în ultima zi, românul servind pentru set la 5-4 în setul secund şi având iniţiativa în multe momente ale jocului. De altfel, Copil, la 22 de ani, şi-a confirmat statutul de număr unu al echipei României, egalând în prima zi după ce l-a depăşit clar pe Heliovaara, deşi cedase primul set mai degrabă din pricina emoţiilor. Punctul pe care contam din start l-a adus „dublul” Mergea-Tecău, reuniţi după cinci ani într-o formulă care le aducea cândva titlul de juniori la Wimbledon, iar lovitura decisivă a fost dată de Victor Crivoi. Jucătorul de 30 de ani, măcinat de accidentări în actualul sezon, a rezistat eroic celui mai lung meci disputat în cariera sa, de aproape 5 ore, şi s-a prăbuşit pe teren abia după ce a adus punctul victorios, deşi a fost condus cu 2-1 la seturi şi cu 4-1 în setul decisiv. „Nu am putut dormi în noaptea dinaintea meciului, îmi imaginam tot felul de scenarii despre joc. Când m-am descălţat la vestiare în timpul partidei aveam şosetele pline de sânge, dar ştiam că dacă mor şi tot trebuie să fac totul să câştig. La 4-1 pentru finlandez în ultimul set am simţit că se prăbuşeşte cerul pe mine, dar ştiam că nici el nu mai poate. Victoria este a tuturor jucătorilor, dar şi a publicului, care mi-a făcut o injecţie cu adrenalină” a declarat la final Crivoi, epuizat de efortul făcut. Victor a specificat că ar fi avut un meci mult mai facil dacă s-ar fi jucat pe zgură.

 

România-Finlanda 3-2

Victor Crivoi – Jarkko Nieminen 5-7, 1-6, 2-6

Marius Copil – Harri Heliovaara 3-6, 6-4, 6-2, 6-4

Florin Mergea, Horia Tecău – Jarkko Nieminen, Harri Heliovaara 6-4, 7-6 (4), 6-1

Marius Copil – Jarkko Nieminen 3-6, 5-7, 6-1, 6-7 (4)

Victor Crivoi – Harri Heliovaara 4-6, 7-6 (5), 6-7 (2), 6-3, 7-5

 

 

Spania – Cehia vor juca finala

În semifinalele Grupei Mondială, la Gijon, pe zgură, Spania, cu Alex Corretja căpitan-nejucător, nu a pierdut decât meciul de dublu în faţa Statelor Unite reprezentate de fraţii Bryan. Scorul final a fost 3-1, după ce ultimul meci, Almagro – Querrey, nu s-a mai jucat. În lipsa lui Rafael Nadal, accidentat, lider a fost David Ferrer, numărul 5 ATP, care a adus două puncte în meciurile cu Querrey şi Isner, iar Almagro a disputat cinci seturi dramatice în faţa gigantului Isner pentru victoria decisivă. În cealaltă semifinală, Cehia a produs supriza, impunându-se cu 3-2 la Buenos Aires, pe zgură, în faţa Argentinei. Europenii au avut noroc cu accidentarea lui Juan Martin Del Potro, care făcuse primul punct în faţa veteranului Radek Stepanek. Thomas Berdych a adus egalitatea învingându-l tot în 5 seturi pe Juan Monaco, iar Berdych-Stepanek au făcut dublu perfect pentru a lua avantaj în faţa perechii Schwank-Berlocq. Acesta din urmă l-a substituit pe Del Potro, însă a fost pradă uşoară pentru Berdych, care s-a impus în trei seturi, iar meciul decisiv a fost o formalitate, Monaco învingând rezerva Minar cu 2-0. Astfel, Cehia şi Spania îşi vor disputa Salatiera de Argint la Praga, între 16 şi 18 noiembrie, cel mai probabil cehii urmând să aleagă o suprafaţă dură de joc. Esticii, cu Jaroslav Navratil căpitan-nejucător, ar putea apela chiar la iarbă pentru a le oferi cât mai puţine şanse ibericilor, câştigătorii de anul trecut, dar şi din 2000, 2004, 2008 şi 2009. De partea cealaltă, Cehia a câştigat trofeul în 1980, după ce Ivan Lendl şi Jan Kodes depăşiseră şi România lui Florin Segărceanu şi Dumitru Hărădău. La fel ca atunci, în drum spre finală, acum un an, cehii ne-au spulberat chiar la Bucureşti, scor 5-0. În week-end-ul trecut, în barajul pentru Grupa Mondială s-au înregistrat rezultatele: Kazahstan – Uzbekistan 3-1, Germania – Australia 3-2, Japonia – Israel 2-3, Belgia – Suedia 5-0, Canada – Africa de Sud 4-1, Brazilia – Suedia 5-0, Italia – Chile 4-1, Olanda – Elveţia 2-3.