Început de an şcolar în spatele gratiilor

0
592

Şcoala a început ieri şi pentru deţinuţii din închisorile craiovene. La Penitenciarul de Minori şi Tineri sau la Penitenciarul Craiova, puşcăriaşii, mai puţin obişnuiţi cu sălile de clasă, au promis la debutul anului şcolar că „se pun cu burta pe carte”. Unii dintre ei deprind abia acum tainele scrisului şi ale cititului chiar dacă au depăşit demult vârsta copilăriei, alţii îşi continuă studiile întrerupte de condamnarea la închisoare.

Festivităţile de deschidere a noului an şcolar s-au dorit a fi o copie fidelă a ceea ce se întâmplă în afara zidurilor închisorii. Astfel, la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova, la prima strigare a catalogului s-au aliniat 189 de minori şi tineri aflaţi în custodia închisorii. Pentru anul şcolar 2012-2013 structura de şcolarizare în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii Craiova a fost organizată în învăţământ de nivel primar la care au fost înscrişi 52 de elevi, învăţământ gimnazial – 97 elevi şi învăţământ liceal, profil tehnologic, ce va fi frecventat de 46 de elevi în clasele a IX-a – a XI-a. De departe, cei mai emoţionaţi au fost cei 15 elevi pentru care clopoţelul a sunat prima oară, aceştia fiind înscrişi în clasa întâi.

La Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova începutul de an şcolar a fost marcat şi printr-o ceremonie scurtă în care directorul închisorii, comisarul-şef Nicolae Tătulescu, a transmis mesajul directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Cei care le predau cursurile deţinuţilor sunt învăţători şi profesori din cadrul Şcolii de Arte şi Meserii Craiova, aflată în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

O misiune importantă pentru cei care lucrează în penitenciare este aceea de a le oferi celor închişi şansa să-şi continue studiile şi de a convinge comunitatea să privească cu alţi ochi persoanele private de libertate pe care le consideră, de regulă, marginea societăţii.

126 de deţinuţi au început anul şcolar la Penitenciarul Craiova

La Penitenciarul Craiova, la festivitatea de deschidere au participat cadrele didactice ce vor preda pe întreaga durată a anului şcolar pentru persoanele private de libertate înscrise la cursurile şcolare, precum şi lucrători ai serviciilor de educaţie şi intervenţie psihosocială din cadrul închisorii. Conform tradiţiei, în deschiderea evenimentului preotul unităţii a oficiat slujba de Te Deum.

Reprezentanţii Penitenciarului Craiova au anunţat, ieri, că în anul şcolar 2012-2013 au fost înscrise 126 de persoane private de libertate. Dintre acestea, la clasele primare vor învăţa 49 de elevi, din care 12 femei. În ceea ce priveşte gimnaziul, 12 elevi vor studia în clasa a V-a, 15 elevi sunt înscrişi în clasa a VI-a, 12 elevi în clasa a VII-a şi 15 elevi în clasa a VIII-a. Un element nou îl constituie faptul că în anul de învăţământ 2012-2013 se înfiinţează clasa a IX-a, învăţământ la distanţă. Programa şcolară cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare ca în toate şcolile similare din sistemul educaţional românesc.

Bonus: 30 de zile mai puţin din pedeapsă pentru integralişti

În închisoare nu doar dorinţa de a învăţa îi animă însă pe deţinuţi. Aceştia ştiu că dacă vor merge la cursuri în ambele semestre ale anului şcolar vor beneficia de o reducere a pedepsei. Astfel, fiecare persoană privată de libertate care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă, zile care se acordă numai în cazul absolvirii anului şcolar.

Ca în fiecare an, reprezentanţii închisorii au amenajat conform normelor aflate în vigoare spaţiile în care se desfăşoară cursurile. «Administraţia penitenciarului a pregătit corespunzător spaţiile pentru desfăşurarea activităţilor educative, punând la dispoziţia elevilor şi profesorilor trei săli de clasă, o cancelarie şi o bibliotecă, precum şi un spaţiu special destinat desfăşurării orelor de curs în cadrul secţiei „Femei”, dar şi rechizitele necesare fiecăruia dintre elevi. Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia penitenciarului, prin aceasta realizându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare în societate», a declarat Cătălin Borleanu, purtător de cuvânt al Penitenciarul Craiova.