Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, va semna până la finele acestei luni, 17 contracte de finanţare în cadrul DMI 4.3 ”Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, cu o valoare nerambursabilă totală de aproximativ 2,62 milioane euro. „Contractele semnate au ca obiectiv achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi, moderne, pentru activitatea de fabricare mobilier lemn masiv, construcţii, întreţinere corporală, tipografie şi servicii de fotocopiere, dotare cabinete stomatologice, service auto, cât şi achiziţionarea de echipamente moderne destinate lucrărilor de instalaţii, alimentări cu apa, canalizări şi reţele de alimentare cu gaze naturale”, a precizat Marilena Bogheanu, directorul executiv al ADR SV Oltenia, într-un comunicat de presă.
Finanţare nerambursabilă de peste 29,6 milioane de euro
Până la această dată, la nivelul regiunii, au fost contractate şi se află în implementare 381 de proiecte ce acoperă toate domeniile de intervenţie ale POR, respectiv investiţii în infrastructura de transport – drumuri judeţene, orăşeneşti şi şosele de centura, modernizarea infrastructurii serviciilor de sănătate şi a serviciilor sociale, reabilitarea şi modernizarea şcolilor, a universităţilor şi a centrelor pentru formare profesională, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurii turistice pentru valorificarea resurselor naturale, dezvoltarea infrastructurilor de afaceri precum şi sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor. Dintre acestea, 207 sunt implementate în cadrul domeniului 4.3 “Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”. Acestea beneficiază de finanţare nerambursabilă de peste 29,6 milioane de euro.