Jucătorul Universităţii Craiova, David Matei, este unul dintre preferaţii selecţionerului României, Gică Hagi, acesta provocându-i şi debutul la echipa naţională, anul acesta, la meciul cu Georgia, scor 1-1, pentru ca la următorul amical, cel cu Ţara Galilor, jucătorul campioanei României să-şi treacă în cont o pasă de gol şi un şut în bară. Gică Hagi a vorbit din nou despre David Matei, pe care îl consideră mijlocaş, nu atacant, aşa cum este folosit de Coelho la Universitatea Craiova. În Bănie, David Matei a jucat mijlocaş numai cu Mirel Rădoi.
„David Matei e un copil foarte responsabil și foarte talentat. Face foarte bine ambele faze. Poziția lui e de mijlocaș, nu de atacant. E un copil deosebit. Are simț tactic deosebit, la nivelul celor mai buni din campionat. Iar, fără minge, aleargă și noaptea în somn. Îmi place foarte mult. Acum trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Eu mi-am dat drumul la gură, dar să rămână așa cum a fost la prima întâlnire. În afara terenului nu l-am văzut, dar pe teren îl vedeam doar pe el. Avea inițiativă și cred că are și personalitate. Trebuie să aibă încredere în el. Dar e departe. Acum e un copil talentat. Nu știm ce va fi mai încolo. Depinde de el și de deciziile pe care le va lua. Dar vorbim de un copil care, pe termen mediu, cu mine, orice mijlocaș va avea probleme cu el. O să se ia la luptă cu ei”, a declarat Gică Hagi, într-o conferință de presă.
















