Fostul primar din Malu Mare „săltat” de mascaţi! Descinderi ale poliţiştilor doljeni într-un dosar de abuz în serviciu

0
476

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu „mascaţi” din cadrul IPJ Dolj, au descins, ieri, la şapte locuinţe din Craiova, Malu Mare, Cârcea, Filiaşi şi Băileşti din judeţul Dolj, Pantelimon, din judeţul Ilfov şi Drăgăneşti –Olt, judeţul Olt, aparţinând unor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune şi infracţiuni de fals. Se pare că vizat ar fi fostul primar din comuna Malu Mare, Alexandru Dicu, care a fost „săltat” ieri dimineaţă de la malul mării, unde îşi petrecea concediul, iar aseară a fost reţinut pentru 24 de ore.

primar-dicu-1
Alexandru Dicu

Percheziţiile efectuate ieri de oamenii legii, într-un dosar în care se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, vizează achiziţii publice făcute pe mandatul fostului primar al comunei Malu Mare, Alexandru Dicu, cu încălcarea prevederilor legale. Astfel, potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, „din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că, în perioada 2009-2012 au fost încheiate contracte de achiziţii publice directe de servicii, produse, şi lucrări cu mai multe societăţi şi au fost acceptate la plată facturi reprezentând achiziţii de bunuri şi materiale, lucrări de pietruire şi reabilitare drumuri, lucrări de amenajare şi dotare a părculeţului comunal din Malu Mare, bunurile fiind achiziţionate la preţuri supraevaluate. De asemenea, este vorba şi despre lucrări care au fost supraeveluate sau nu au fost executate în realitate”. mascatiMai multe persoane au fost ridicate după descinderi şi aduse la audieri, între acestea fiind şi Alexandru Dicu, pe care oamenii legii l-ar fi „săltat” de pe litoral, unde îşi petrecea concediul. Potrivit unor surse judiciare, aseară, fostul edil a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă emisă de procurorul de caz, mai multe detalii urmând să fie făcute publice astăzi de anchetatori.

Anul trecut, Alexandru Dicu a fost trimis în judecată, împreună cu şapte persoane, într-un alt dosar, aflat pe rolul Tribunalului Dolj, pentru infracţiuni comise cu violenţă.